Azi am avut prima dată ocazia să particip la o activitate educațională și nonformală, în cadrul programului „Școala altfel”, dar nu ca pedagog, ci ca părinte și însoțitor de grup. Nu m-am pronunțat referitor la această temă, pentru că nu știam exact cum se desfășoară acum, ce presupune de fapt.

Am plecat din învățământ în 2010, nu am mai prins această reformă. Până în 2010, activitățile extrașcolare (existau aceste activități de când am început să lucrez în învățământ) erau organizate la nivel de unitate de învățământ. Mulți ani la rând am fost responsabilă cu întocmirea acestor planificări, cum erau și celelalte colege de breaslă. În cadrul grădiniței existau activități comune, precum expozițiile de ziua mamei, serbările de sfârșit de an și 1 iunie, când fiecare grupă contribuia cu o lucrare sau cu un scurt program artistic. Existau, de asemenea, activități extracurriculare doar pentru efectivul unei singure grupe. Fiecare grupă întocmea o planificare cu activități extrașcolare, care era o completare a programei preșcolare. În fiecare lună aveam programată o activitate nonformală sau informală, în funcție de temele abordate și prelucrate. În fiecare lună, deci, „plecam undeva”.

Toamna ieșeam cu copiii în parcul de lângă grădiniță, unde adunam castane, ghinde, frunze colorate, din care făceam colaje și le foloseam ca material didactic la matematică. O altă activitate extrașcolară specifică toamnei era mersul la piață. Piața de zarzavaturi era la vreo 500 de metri de grădiniță. Copiii aduceau coșuri și porneam la cumpărături. Scopul didactic era recunoașterea legumelor și comunicarea, exersarea unor dialoguri scurte.

Iarna îi scoteam pe copii la derdeluș, la săniuș. Ne bulgăream, făceam oameni de zăpadă.

Dacă vorbeam despre ocupații și meserii, mergeam în vizită la locul de muncă al unora dintre părinți. Astfel am fost la salon de coafură, la moară, la fermă, la birouri.

În perioada mai-iunie mergeam la Zoo sau făceam o petrecere în aer liber, când aveam în grupă copii care locuiau la casă.

Aceste activități extrașcolare erau GRATUITE, mai puțin spectacolele de teatru de păpuși (la teatrul Ariel am avut abonament aproape anual) și deplasările la Zoo.

Măcar de două-trei ori pe săptămână ieșeam cu copiii în curtea grădiniței, în general de la ora 10:30-11:00 până la 11:30-11:45.

„Toți pentru unul și unul pentru toți”

Ei, acum copiii ies în curte o dată pe an, în „săptămâna altfel”. Petrecerea timpului liber în natură sau chiar și învățatul în aer liber ar trebui să fie o activitate cât se poate de firească, nicidecum ceva neobișnuit, ieșit din comun, să se întâmple o singură dată pe an.

Activitățile extrașcolare acum sunt plătite din banii părinților. Așadar, toată grădinița se deplasează într-un singur loc, cum s-a întâmplat și azi la grădina zoologică.

Ajunși la destinație, ne-am dat seama că și alte instituții au optat astăzi pentru Zoo, la fel cum am făcut și noi. S-a umplut grădina zoologică de copii, precum un stadion, ceea ce dovedește că ori nu sunt foarte multe locuri de interes general în oraș, ori imaginația pedagogilor e săracă. Oricare să fie cauza aglomerației, reduce mult eficiența actului educativ.

Supravegherea copiilor era foarte dificilă în aceste condiții. Metode alternative de pedagogie? Căci săptămâna aceasta despre asta vorbim de fapt. Nici vorbă.

Copiii ajunși în sfârșit în natură erau captivați, motivați de tot felul de stimuli. Unii vroiau să vadă iezii iar alții iepurii, lebedele. Noi însă le spuneam că trebuie să meargă doi câte doi, în rând, frumos și să observe animalele atunci când spunem noi și cât timp decidem noi. Noi eram adulții atotputernici, iar ei se supuneau, nimic nou sub soare. Nu aveau încotro, nici noi nu aveam de ales, pentru că riscam ca ei să se rătăcească. Așadar, a devenit mai importantă siguranța fizică a copiilor, decât scopul pentru care am mers la Zoo. Mergeam toți în rând, cu pași grăbiți, pentru că veneau alți copii după noi.

Nu am putut stimula și încuraja curiozitatea individuală a copilului mic, care își dorea de fapt să vadă mai îndeaproape animalul lui preferat, vroia să-l observe, să-l cunoască. Astăzi acești copii voiau să învețe și noi, adulții, care i-am motivat și le-am captat atenția, nu i-am putut lăsa. Nu era nici timp, nici spațiu suficient pentru mișcare, pentru o observare sistematică eficientă, pentru studiu în grup sau individual. Nu era timp să ridicăm o frunză, să privim mugurii, să adunăm păpădii, să ne jucăm în iarbă. Nu era spațiu să privim comportamentul animalelor.

Era prea multă gălăgie să auzim sunetul pădurii, al păsărilor, al animalelor.

Eșecul zilei de astăzi nu era greșeala pedagogilor. Pedagogii au desfășurat și până acum astfel de activități extrașcolare, însă fără stres, fără limite fixe și rigide. Activități poate chiar mai multe decât se desfășoară acum, pentru că le făceau cu plăcere și erau scutiți de hârțogării (aprobări, procese verbale și alte documente).Regula aceasta nouă este prea rigidă și, prin faptul că este obligatorie, nimicește și cele mai nobile inițiative. E profund greșit ca aceste activități extrașcolare să fie legate de o perioadă atât de scurtă și dată. Activitățile comasate și prea multe își pierd valoarea educațională și transformă o inițiativă bună în haos.

Grădinițele comuniste

Grădinițele moștenite din regimul comunist sunt înconjurate de garduri înalte și spațiul verde în mare parte este înlocuit cu beton. În cele mai multe instituții, câte 20-30 de copii sunt rugați sau chiar obligați să stea într-o singură încăpere mică, unde nu au loc suficient să se miște, să se joace. ”Norocoșii” scapă după patru ore, dar cei mai mulți pitici sunt nevoiți să petreacă opt ore pe zi între patru pereți, căci din sala de grupă nu se iese ușor! Școlarii măcar au câte zece minute de libertate de mișcare după o activitate statică de 40-50 de minute. Cei mai dezavantajați sunt însă cei mai mici pitici. Ei ies din sală doar să meargă la toaletă. De când s-a introdus în programa școlară „Școala Altfel”, mișcarea în curtea grădiniței a devenit o activitate ”extrașcolară” atât de deosebită, încât poate fi realizată doar o singură dată pe an. Sălile de grupă nu sunt dotate de obicei cu mobilier adecvat, cât despre jucării educative? Ce să mai zic…Mediul educațional este depășit. Mulți copii au acasă condiții mult mai bune decât la grădiniță, iar singurul punct forte al acestei instituții rămâne doar socializarea.

Grădinița ”outdoor”

Dacă pornim de la premisa că noi, ca adulți, îi pregătim pe copii pentru viață, în primul rând trebuie

să-i învățăm să se adapteze mediului în care trăiesc. În țara noastră da, câteodată bate vântul, mai și plouă, ninge, vara bate soarele puternic. Copiii noștri trebuie să se obișnuiască cu acest mediu natural dat, pentru a crește sănătos. Încuiați într-o încăpere și privați de libertatea de mișcare, nu vor reuși.

În grădinițele ”outdoor”, curtea este amenajată ca un spațiu educațional. Astfel, copiii se pot juca, găti, construi, planta și observa mediul înconjurător zi de zi, întărindu-și astfel și sistemul imunitar. În unele locuri, chiar și activitățile de pictură se țin în aer liber, pe cartoane uriașe fixate pe gardul grădiniței.

Grădinița Fuji

În Japonia, câțiva arhitecți renumiți, precum Takaharu,Yui Tezuka, Kengo Kuma, Ben Nakamura au inițiat un proiect ambițios, care într-adevăr revoluționează sistemul educațional. Ei au construit o grădiniță pentru 700 de copii, în care prichindeii nu sunt încuiați în încăperi mici, ci li se permite să aleagă liber dintre activitățile oferite de cadrele didactice. În această grădiniță, copiii se joacă afară și încăperile sunt în așa fel construite, încât sunt folosite doar dacă este prea frig pentru cei mici să stea afară. Copiii fac mișcare în medie, patru kilometri pe zi, pentru că spațiul educațional ”supraveghează” copiii. Curtea grădiniței are forma unui cerc, astfel piticii ajung înapoi în locul din care pornesc.

Grădinița Fuji este o unitate de învățământ la care noi deocamdată doar visăm. Dar cine știe? Poate nepoții noștri vor aveau o soartă mai bună decât a noastră.

Grădinițele din Finlanda

Grădinițele din Finlanda promovează intens egalitatea. Toate grădinițele, indiferent că ne aflăm în capitala țării sau într-un mic sat, sunt la fel de bine dotate, sunt spațioase și bogate în materiale didactice. Finlandezii știu foarte bine că, așa cum zugravul nu poate renova casa fără vopsele, nici cadrele didactice nu pot lucra eficient fără materiale didactice. ”Lasă că pot desena și ei o mâță, dacă trebuie”, e politica universală la noi în învățământ.

Dacă îi spun zugravului să pregătească niște vopsele din coji de ceapă, nu știu zău cum va arăta încăperea după această zugrăveala. Așa și cadrele didactice, au nevoie de niște resurse decente pentru a capta măcar atenția celor mici, căci în zilele noastre ele concurează cu toate animațiile de pe Youtube și trebuie să aibă metode didactice mai captivante decât aplicațiile și jocurile descărcate din Google Play sau Apple Store. Mâța nereușită desenată de educatoare drept material didactic, pe o foaie simplă, nu mai este suficientă, pentru că micuții sunt deja obișnuiți cu ilustrați și imagini mult mai atrăgătoare.

Copiii finlandezi nu sunt duși cu mașina la școală, ci sunt motivați să meargă singuri la grădiniță cu bicicleta sau cu autobuzul. Nu ne vine să credem? Așa este!

Există o lege în Finlanda care îi obligă pe părinți să-și înscrie copilul la grădinița cea mai apropiată de locuința lor.

Școala din Stockholm

În școala din Stockholm, proiectată de arhitectul Rosan Bosch, nu există bănci și clase. În loc de mobilierul școlar clasic, au creat un spațiu pedagogic cât se poate de modern și atractiv pentru copii.

Materialele didactice digitale nu lipsesc din această școală. Copiii sunt stimulați să lucreze cât mai mult individual, folosind tehnologii de vârf. O mare parte a procesului de învățare se realizează pe laptopuri, tablete, iar elevii pot studia pe fotolii comode, folosind căști. Activitățile susținute în grup sunt denumite ”village”, la care de asemenea, sunt încurajați copiii să participe.

Școala viitorului

În 2003, compania Microsoft a investit nu mai puțin de 63 de milioane de dolari în construirea unei școli futuriste, în Philadelphia, denumită Școala Viitorului. Deși compania lui Bill Gates a anunțat inițial că va plăti integral costurile necesare construirii școlii, până la urmă fondurile au venit de la districtul școlar zonal. Școala, deși respectă în mare parte organigrama clasică, se diferențiază de instituțiile clasice prin faptul că elevii folosesc tehnologii de vârf în educație. Fiecare elev are un laptop personal, pe care îl poate duce chiar și acasă, nimeni nu folosește hârtia și creionul. Cel mai priceput mentor, susțin ei, este internetul.

Cantina e digitalizată, orarul e online, metodele de învățare sunt nonconformiste.

Acum vreo luna am demarat procesul de cautare ghete de piele pentru iarna. Am verificat cateva site-uri in cautarea perechii potrivite dar nimic nu m-a convins. Fie pentru ca erau prea scumpe, fie pentru ca ma temeam ca nu mi se va potrivi perechea si voi pierde destul timp cu returulsi banii blocati. Am gasit cateva modele interesante la Deichmann pe site insa ele nu era disponibile pentru comanda pentru ca nu se pot face comenzi online la Deichmann si nici nu se gaseau fizic in magazinele din minunatul meu oras Ploiesti.

Am verificat si pagina de Facebook a celor de la Deichmann pentru a le face o sugestie de magazin online si pentru a le intreba de ce nu sunt toate modelele de pe site in toate magazinele din tara. Acolo am aflat, din postarile celor care administreaza pagina, dar si din replicile utilizatorilor Facebook ce comentasera pe acolo, ca exista posibilitatea de a cere “transfer”pentru o pereche de incaltaminte care imi place din magazinele unde ea se afla catre un magazin care imi este aproape mie.

Am sunat la numarul de pe site 021 300 2671 (L-V 10:00-14:00) si am comunicat unei angajate a call centerului Deichmann modelele si marimile pe care le doresc in Ploiesti. Termenul maxim este de 14 zile calendaristice parca.Am comandat doua modele, ambele marimea 37.

La scurta vreme (maxim 6-7 zile) m-au sunat sa merg in magazin. Am mers, venise doar una dintre perechi, ghetutele nu mi s-au potrivit si nici nu aratau asa bine in realitate, iar partea buna este ca nu a trebuit sa le cumpar. Dar mi-am gasit alte ghetute, tot din piele, mult mai misto si mi s-a potrivit marimea 36, cu care am plecat acasa incantata ?

Astazi m-au sunat din nou, ca a venit si cea de-a doua pereche si ca am la dispozitie maxim 7 zile sa merg sa le vad / probez si sa ma decid daca le cumpar sau nu. Mi se pare foarte misto carateristica aceasta, si daca timpul de asteptare ar fi putin mai mic, ar fi perfect ?

Sa va fie de folos! ?

La revedere, grădiniță…

Astăzi nepoţica mea a avut prima festivitate de absolvire din viaţa ei, a absolvit grădiniţă :))

Emoţionant moment, în timpul discursului care a precedat serbarea am avut chiar tentativa să vărs o lacrimă, mi-am păstrat însă calmul şi mi-am înghiţit nodul din gât.

Întotdeauna mă emoţionează despărţirile de colectiv, de oameni dragi pe care îi vezi des şi cu care împarţi o sumedenie de amintiri. Spre exemplu, la jobul actual, principala motivaţie pentru care nu demisionez este colectivul minunat pe care sunt norocoasă să îl am.

Revenind la serbarea de grădiniţă, emoţiile au fost mari şi datorită faptului că am avut întotdeauna o mare pasiune către aria asta pedagogică/training, motiv pentru care am şi terminat un liceu cu atestarea “educatoare-invatator”. Aş fi putut fi eu în locul acestor doamne educatoare care îşi luau rămas bun de la nişte copii frumoşi şi drăgălaşi. Plus că în cei trei ani de grădiniţă ai nepoatei mele, în cel puţin un an şi jumătate eu am dus-o dimineaţa la grădiniţă şi îi cunosc şi eu pe puşti. Şi ei pe mine.

A fost drăguţ şi emoţionant, mai ales că am realizat pentru a nu ştiu câta oară că ne trăim copilăria prin copiii de lângă noi. Prima zi de grădiniţă, ultima zi de grădiniţă, prima zi de şcoală, prima teză, prima coroniţă cu premiu, primul examen, primul banchet. Iar faptul că le retrăim prin ei şi cu ei le întăreşte statutul de comori în viaţa omului.

De notat ar fi faptul că ulterior am fost nemulţumită de rolul acordat nepoatei mele în întreaga serbare. E extrem de neplăcut să îţi simţi copilul neapreciat la adevărata capacitate ( şi nu vorbesc de subiectivism, serios). De ce nu încearcă educatoarele să caute o cale de mijloc? Fiecare părinte vrea ce este cel mai bun pentru al său odor şi dacă nu primesc, asta îi face foarte trişti :))

În plus, la final, la acordarea unor ‘mini-diplome’ de absolvire, directoarea, aflată la eveniment, felicita anumiţi copii în momentul în care îşi ridicau diploma, iar pe-a noastră şi nu numai, a sărit-o.

Mi-a stat pe limba să îi atrag atenţia că este nesimţita (scuzaţi expresia, dar m-a scos din minţi), nu e ca şi cum unii copii luaseră oscarul şi alţii nu, încheiau trei ani de gradiniti fireşti în evoluţia omului, nu meritau toţi felicitări, pe rând sau la comun dacă nu dorea să vorbească prea mult? Nu o să mor eu de drama asta dar este un gest de bun simţ.

În rest, o petrecere cu gânduri frumoase, zâmbete şi fericire! Felicitări, piticuta! I love you!

Nu-i de mirare ca mai multi de pe-aici ne dam pe Flickr. Pe langa contul ‘colectiv’, suntem cativa McCanneri mai trigger-happy. Mi s-a parut interesant modul in care posteaza fiecare:

Doina, Pitzi si Andreea sunt mai artisti, Anca si Vlad au un stil mai practic (desi Anca mai si picteaza), Bogdana mai face pe fotograful pe la conferinte, Alex face pe rebelul si se incapataneaza sa-si puna pozele altundeva, Fodo pune poze cu el si cu lucrarile lui, iar Diana n-a mai uploadat nimic de vreo 2 ani. Si mai sunt si eu pe-acolo, pe undeva.

Si lista va continua, pe masura ce alti fotografi amatori de-ai nostri (care se si pricep) vor descoperi notiunea de photo sharing. Nu-i asa, Eugen?

Conferinte cu Olimpici

Luni (7 mai) si Marti (8 mai) sunt conferintele din cadrul Olimpiadelor Comunicarii, care nu trebuie ratate. Va invitam si noi, marti, la una din ele (unde vom face si un mic anunt).

De ce instrumente ai nevoie pentru a supravietui in lumea creativilor?

Un job in cadrul departamentului de creatie este visul oricarui tanar pasionat de publicitate. Agentiile de advertising se plang insa ca juniorii care doresc sa se angajeze sunt motivati doar de mirajul salariilor si al faimei de care se bucura creativii premiati.

Conferinta isi propune sa ofere o imagine concreta despre organizarea unui departament de creatie, despre procesele si instrumentele folosite de creativi pentru a livra output-uri de premiu.

Meet Diana

Diana Ilut e romanca de origine, dar e de ani buni prin Franta, si studiaza Comunicare Hypermedia la IMUS (Institut de Management de l’Université de Savoie). A stat pe la noi vreo luna, in cadrul unui internship in Client Service. Si i-am pus niste intrebari. Chiar daca veti constata niste dezacorduri sau mici erori gramaticale, noi respectam faptul ca totusi vorbeste limba romana. Si oricum, noua ni s-au parut chiar amuzante.

Adica ce studiezi, de fapt?

Strategii de comunicare si mass media, logiciele de montage de grafisme.

Cum de-ai ajuns pe la noi?

Voiam sa descopar publicitatea si in tara mea de nastere , in domeniul asta cred ca trebuie o curiositate nelimitata… Si internationala! McCann exista si in Paris, dar in Bucuresti voiam sa fac practica, sa vad altceva.

Si ce faci la noi?

Observ si invat mai mult decat sa fiu responsabila de anumite proiecte, deci ajut cind pot.

Dupa mai bine de 3 saptamani prin agentie, cum te-ai integrat in peisaj? Ce ai invatat? Ce i-ai invatat tu pe colegii tai temporari?

Cred ca m-am integrat bine in peisaj, dar totusi.. Ma inebuneste orasul asta! Multa lume , multa nebunie.. M-lipseste Franta

foarte mult. Dar am avut noroc, am fost foarte bine integrata, toata lumea foarte simpatica cu mine. Am invatat multe in McCann, nu stiam nimic de departamentul Client Service , cum lucrati , ce faceti. Este foarte interesant si ma bucur, am invatat in detalie cum se pune pe picioare un concept publicitar.

Deci te indrepti spre publicitate…

Sigur ca da! Ma intereseaza foarte mult domeniul acesta de publicitate, si mai mult de cind sint in McCann.

Hobbies?

Literatura (francesa..:-) ), cultura spaniola (plec in Mexico 7 luni anul viitor in ianuarie.. tot pentru publicitate), echitatie, musica, si tot asa.

Momentan mai avem un coleg in internship, urmeaza sa-l mai intrebam si pe el cate ceva. Revenim.

Este un fapt foarte cunoscut cel cum că este bine să îţi propui scopuri pe care să ţi le îndeplineşti. De asemenea, sunt cunoscute şi celebrele New Year’s Resolution(s) care, în marea lor majoritate, sunt uitate până la jumătatea lui februarie sau după ce trece febra de început.

Aceste lucruri, însă, se aplică şi în poker. Mă refer la scopuri, vise şi dorinţe şi nu la New Year’s Resolutions. Diferenţa constă în faptul că timpul, în poker, nu se măsoară în secunde ci în numărul de mâini jucate (dacă eşti jucător de cash) sau în turnee jucate (dacă joci SNG sau MTT). Pentru cei care îşi setează anumite scopuri, sau vor să o facă, iată câteva sfaturi din partea mea, sfaturi pe care le-am preluat, integrat şi adaptat în jocul meu şi în cariera mea:

1. Este indicat să îţi setezi scopuri care sunt în puterea ta totală de decizie. În acest caz, este mult mai productiv să spui: “Vreau să joc 70000 de mâini în această lună” sau “Vreau să joc 25 de MTT-uri” decât “Vreau să câştig luna aceasta 150$”. Poate părea contraintuitiv, dar nu uita că nimeni nu poate controla cărţile care apar. Se poate ca să ai o perioadă extrem de proastă în care nu numai că nu te apropii de acei 150$, dar eşti şi în pierdere. Aşa, ai jucat cele 70k mâini (sau 25 de turnee) şi rezultatul e cel care este. Tu ţi-ai acordat o şansă pentru a câştiga şi ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă.
2. Cunoaşte-te pe tine însuţi. Nu are rost să îţi propui să joci 70000 de mâini pe lună dacă joci 4-5 ore la 4 mese. 4 mese, pe un site cu un număr rezonabil de mâini pe oră, înseamnă cam 200 de mâini pe oră, ceea ce înseamnă 350 de ore pe lună (aproape 15 zile). Dacă ştii că nu poţi juca atât, nu are rost să îţi propui lucruri foarte greu de atins. Ceea ce mă duce la…
3. … alege-ţi scopuri care sunt puţin peste ceea ce poţi face în momentul de faţă. Acestea te fac să te depăşeşti şi îţi ţin alertă dorinţa şi motivaţia de a te depăşi. Ideal, creierul tău ar trebui să îşi spună: “am putut să joc 20000 de mâini, mai pot juca încă 3000″. Dacă îţi propui un scop cu mult peste ceea ce poţi, mai mult ca sigur că nu o să îl îndeplineşti. Te poţi minţi, dar subconştientul tău mereu ştie adevărul.
4. Alege-ţi scopul astfel încât să fie o parte dintr-un context mai larg. Să spunem că îţi propui să vizitezi 5 muzee în 6 luni. Aşa, şi? Le-ai vizitat. Ce urmează? Alt scop: vreau să merg în luna asta de 10 ori la sală (de forţă). Ce urmează? Urmează un corp mai rezistent şi mai sănătos. Şi, ce urmează? Urmează că am mai multă energie şi sunt mai împăcat cu mine însumi. Şi, ce urmează? Urmează că pot să îmi îndeplinesc visele mai cu spor. Vedeţi diferenţa? Cam la fel ar fi şi în poker. Folosiţi-vă creativitatea.

Cu puţin exerciţiu, veţi şti cum să vă setaţi scopurile potrivite şi cum să vă menţineţi pe linia cea dreaptă în a deveni jucători mai buni.

Clifford

El e Clifford, noul nostru coleg (temporar). A fost cooptat cand incercarea sa de a evada a rezultat intr-o coliziune frontala cu un geam. Binefacatoarea lui, respectiv Anamaria, a sesizat ca reactia nu e tocmai normala, si a considerat ca are nevoie de ingrijire. Dorind sa redam intreaga poveste cu cat mai multa acuratete, McCannBlog® a realizat un amplu interviu, dupa jump.

Cum i-ati gasit aceasta porecla?

Numele i se trage de la locatia in care l-am gasit si felul “imbufnat” in care sta.

Cum l-ati gasit?

Nu m-a recunoscut din prima ca binefacatoarea lui, incercand sa fuga/zboare un pic. Nu i-a prea reusit, s-a inaltat, s-a lovit de un geam si a aterizat pe un pervaz. De unde l-am cules eu si l-am adus la McCann. 

De cat timp e la McCann?

Este cu noi de marti, 11 noiembrie, respectand programul normal de lucru 09:00 – 18:00, uneroi facand chiar ore suplimentare. Ii plac atmosfera colorata, luminoasa si fetzele optimiste din jurul lui. Nu cred ca intelege cat de tare il indragim si de ce tinem mortis sa il mangaiem si pupam. 

Spune-ne putin despre aceasta maladie…

Este bolnavior inca si nu reuseste sa se hraneasca singur. Are Trichomonas, un parazit care il impiedica sa se hraneasca singur, prin blocarea partiala a esofagului. Face inca tratament + antibiotice si este tinut sub observatie. A facut progrese: de la hranirea printr-o sonda prin care ii turnam direct in stomac mancare la inghitirea boabelor mici mici de mei. Si bea singur apa J. Asta este victoria de azi.

Pana cand va avea nevoie de ingrijiri medicale?

Speram ca pana sambata-duminica sa finalizam tratamentul si parazitul sa dispara, pentru ca luni sa ii dam drumul. Asta  numai daca doctorul ne recomanda si daca se hraneste normal singur.

Ce parere are pacientul despre sistemul sanitar-veterinar?

Sistemul romanesc de sanatate cred ca i s-a parut complicat J. De dimineata l-a vazut o Doamna Doctor care ne-a spus ca este inca pui (gresit J) si ca ar trebui sa il mai crestem inca o luna de zile, timp in care ar trebuie sa facem zilnic lectii de zbor cu el J. Ne arata cum, fluturandu-l de sus in jos J. Dupa aceea, a ajuns la Facultatea de Medicina Veterinara unde i s-a pus diagnosticul si a fost indragit de studenti. Oamenii sunt insa foarte ocupati acolo si nu prea au avut timp de intrebarile multiple ale unor persoane curioase si interesate de sanatatea bietei pasari J. Adica noi: Ana Miculescu si cu mine. Medicul lui curant este insa un doctor sufletist, Dl. Doctor Peter, care are rabdarea de a-i administra prin sonda pastila zilnica si a-i face antibioticul. Ne-a invatat cum sa il hranim pana se face bine si care este regimul de papa. Ii multumim J.

Daca urmaresti poker la TV cel mai bine ar fi sa il vezi ca un reality show. Cea mai mare problema a emisiunilor de poker la TV este acuratetea cu care este prezentat jocul.

Trebuie sa stii ca emisiunile de poker sunt o editare a unor evenimente care dureaza mult mai multe ore. Nu vei vedea toate mainile care se joaca pentru ca multe dintre ele nu prezinta interes pentru spectacolul de poker. Acest lucru poate sa iti dea impresia gresita asupra a ceea ce se intampla de obicei la masa de poker.

Cu siguranta vei vedea bluff-uri sau maini de genul A-K vs J-J, insa, mai ales la mesele de poker live, aceste situatii au in spate un background solid. Nu reprezinta media cartilor jucate, iar pentru jucatorul care a fost prins cu bluff, este posibil ca la o mana urmatoare sa castige mai mult decat a pierdut la un simplu bluff.

Ai grija ce inveti de la TV! Nu este cea mai buna modalitate de a invata jocul de poker.

Desi producatorii emisiunilor de poker surprind destul de bine atmosfera de la masa de poker, ceea ce vezi este doar o ora de poker din aproximativ 8-10 ore jucate. Nu mai vorbim despre pokerul prezentat in filme.

In filmul “In Time”, Justim Timberlake plateste cu un gutshot, iar pe river face chinta. Desi se intampla si in viata reala sa vezi un bad beat urat (chinta royala versus careu de asi), maini aproape ireale ca in Casino Royale, unde sunt ignorate regulile de pariere, mizele sau chestiuni tehnice de genul pot odds si stackul real al jucatorului demonstreaza ca pokerul e mai mult decat vezi la TV.

La fel cum orice specialist intr-un domeniu ar face, jucatorii de poker vor observa aceste greseli si se vor plange despre lipsa de acuratete; cand vezi poker la TV ai aceeasi experienta ca atunci cand privesti niste maimute jucand sah.

Asa cum Mike Sexton spune in clipul de mai sus, pokerul la TV este un spectacol. Prin comparatie, cand urmaresti un film de actiune, nu vrei sa vezi daca actorii au indeplinit procedura legala sau cat de mari sunt distrugerile pentru a prinde un infractor; vrei sa vezi masini, explozii si ca in final tipul rau este prins.

Cand urmaresti poker la TV lucrurile nu se schimba. Limbajul specific pokerului nu este accesibil oricui, asadar nu vei vedea la TV jucatori care vorbesc despre Hold’em Manager sau daca un play a fost corect sau nu.

De dragul jocului

Acum ceva vreme am stat de vorbă cu un prieten care, la rândul lui, juca poker. El joacă la mize mari şi este, probabil, unul dintre cei mai buni jucători pe care îi cunosc. Analizându-mi jocul, el mi-a dat un vot de încredere spunându-mi că pot să ajung chiar şi la mize medii, că am abilităţile necesare, dar mai întâi trebuie să trec de mizele la care joc în momentul de faţă. Problema mea nu constă în faptul că nu am aptitudinile necesare, ci în faptul că încă mai fac greşeli în ceea ce priveşte fundamentele jocului.

E ca la Mario. La început, primele nivele sunt foarte uşoare, după care vine într-adevăr jocul propriu-zis, motiv de lăuda printre prietenii tăi. Problema este, evident, că nu poţi ajunge la ultimul nivel dacă nu treci de primele.

Să zicem că tu şi cu încă doi prieteni staţi la discuţii despre cum să îl învingeţi pe Bowser la ultimul nivel. Unul dintre ei l-a învins de trei ori până acum, dar celălalt are probleme cu 2 nivele înainte de a ajunge la el. Argumentul acestuia din urmă este că Bowser ar putea fi bătut dacă ar ajunge la el. Argumentul primului – nu ai ajuns la el aşa că nu îmi spune mie despre cât de uşor e să îl învingi.

Cine are dreptate? Evident că dreptatea se înclină în favoarea celui care l-a învins pe Bowser. Probabil că al doilea copil chiar poate să îl învingă pe Bowser. În acest caz îi lipseşte ceva ca să ajungă acolo. Poate nu munceşte suficient de mult sau nu are disciplina şi încrederea în sine necesară pentru a ajunge la Bowser. Da, îl poate bate, dar nici măcar nu are ocazia de a ajunge acolo. Are o problemă de ego… el vede ajungerea la Bowser nu ca pe o realizare personală ci ca pe ceva cu care să se laude la prietenii lui.

Este greu să îţi îndepărtezi ego-ul atunci când câştigi şi pierzi mii de dolari pentru a justifica petrecerea a nenumărate ore în a juca un joc în care 2$ înseamnă că ai avut o sesiune bună! Este greu atunci când prietenii te întreabă cum te descurci, tu le spui ca ai avut o sesiune câştigatoare iar singura reacţie pe care o au când le spui că ai câştigat 2$ este “Oh…”

Te uiţi la graficul de pe luna asta şi la câştigul orar. Cât ai? 76 de cenţi pe oră? Ce poţi cumpăra cu această sumă? Mai bine hai la bar, la o bere.

Dar ăsta este cel mai bun lucru la mizele micro: îndepărtarea ego-ului. Nu poţi vedea multiplele faţete ale jocului până nu renunţi la mândria ta prostească. La aceste mize îţi dezvolţi aptitudinile fundamentale pe care, dacă le ai, nu le vei mai pierde niciodată.

Nu fii nervos dacă un maniac ţi-a furat un pot de 50 de cenţi. Joacă pentru joc. Nu de-asta te-ai apucat de el, pentru că-ţi place? Banii sunt un produs secundar al fericirii tale aşa că să nu inversăm rolurile. Dacă faci totul pentru bani, dacă îi vânezi, nu îi vei prinde niciodată.

Dacă te trezeşti într-o sâmbătă seara că prietenii tăi vorbesc cu supermodele la bar în timp ce tu trudeşti la mizele micro, nu fii trist. Bucură-te pentru că joci un joc care îţi place şi în care banii vor veni tocmai din dragostea ta pentru joc. Nu spun ca să renunţi la familie şi prieteni pentru poker, dar dacă preferi să joci în loc să mergi cu ei la un bar… du-te şi joacă.

Totuşi, e obligatoriu să ai o sănătate fizică şi psihică bună. Evită să ajungi în depresie prin exerciţii la sală, socializare şi toate celelalte lucruri care îţi plac ţie. Aceste lucruri vin mai întâi deoarece, dacă joci la mize micro, atunci în general poker-ul e un hobby.

Dacă pot învinge mizele micro, atunci sigur ajung la mizele mijlocii. Dacă eşti un jucător profitabil, atunci vei fi profitabil şi la mize care îţi aduc o cantitate frumoasă de bani. Toţi prietenii adevăraţi te vor susţine atunci când vor vedea că eşti un invigator la toate mizele la care joci.

Turneele cu intrări mici vor fi mereu profitabile. Dacă eşti bun la cash games, vei fi şi la turnee. Trebuie să faci tot posibilul pentru a ajunge aici. Dacă îţi place jocul suficient de mult, nu va conta că joci la 0.01$/0.02$ sau la 2$/4$. Ar trebui să fii bucuros că joci şi, în mod sigur, bucuria te va duce pe calea corectă.

Acum jumatatea de an, Gus Hansen era criticat de jucatori de poker ca fiind un “peste”. Asta pentru ca la momentul respectiv pierduse la mesele online de cash aproximativ 7.753.624 milioane dolari. Pana la sfarsitul lui august 2010 Hansen a continuat sa piarda si mai mult.

Daca te gandesti ca multi nu viseaza sa castige atat de multi bani nici macar la Lotto, ce ar fi sa te intrebi cum ar trebui sa se simta un jucator de poker cand intra intr-un downswing. Gus “The Great Dane” Hansen nu si-a pierdut increderea in jocul de poker si a ramas convins ca poate castiga la cele mai mari limite. Asadar din octombrie 2010, conform unor statistici, Hansen a jucat online aproximativ 100.000 de maini cu un profit de aproximativ 5.000.000 de dolari. O schimbare uimitoare.

Desi Pot Limit Omaha este un joc la care Gus nu exceleaza (in ultimii ani a pierdut aproximativ 9 milioane la acet tip de poker), o data ce a inceput sa castige a realizat profit de 3.000.000 $ numai din PLO. Jucand la 200$/400$ o parte din profit a venit de la Daniel “jungleman12″ Cates care “i-a donat” 891.000 $ si David Benyamine 477.000 $

“The Great Dane” a spus ca dupa asemenea pierderi a trebuit sa se opreasca si sa analizeze situatia. A observat ca nimeni nu credea ca are o mana jucabila indiferent ce facea: “Am realizat ca adversarii nu mai dadea crezare pentru nicio mana jcuata; indiferent ce se intampla la masa de joc. Puteam sa fodlez timp de 5 ore continuu, iar daca faceam un raise jucatorii credeau ca am un 8-10 de aceeasi culoare. Atat timp cat aceasta era gandirea a 90% din adversarii mei, a inseamnat ca trebuie sa joc mai tight si sa arunc mai multe maini.”

Aceasta abordare a jocului se pare ca are si rasplata. Pe langa cei 5 milioane de dolari din poker online, in turnee live de poker a castigat in septembrie 10.000 de lire la WSOPEurope High Roller Heads Up event.

Desi sumele acestea sunt imposibile dupa unii, important este a intelege ca in poker conteaza mindestul. Daca vei urmari documentarul despre pokerul online in Romania vei vedea ca si la limite acceptabile, o pierdere de 5000 dolari intr-o zi nu reprezinta o problema. Face parte din activitatea de jucator de poker.

5 motive pentru care ar trebui sa joci poker online

“Norocul la poker are pondere de 10%. Restul: 50% disciplina, 20% abilitate si 20% studiu.”

Ar trebui sa existe motive pentru care sa joci poker online, sau tine doar de pasiunea sau hobbyul fiecaruia? Daca te gandesti ca e momenntul sa joci si tu poker online ar trebui sa vezi ca exista niste motive destul de puternice pentru cei care deja castiga bani din poker. Iata 5 motive pentru care ar trebui sa joci poker online. Cu siguranta lista nu este limitata, si sunt sigur ca ai putea adauga cateva motive in sectiunea pentru comentarii.

1. Pentru ca pokerul online este gratis

De principiu pokerul online este gratuit. Sunt doua posibiltiati prin care beneficiezi de acest aspect. In primul rand poti juca pe orice site la categoria Play Money. Acestea sunt niste cipsuri virtuale pe care camera de poker le ofera tuturor celor care creeaza un cont. Cu toate acestea, poti obtine bani gratis de poker prin promotii specifice. Acestea sunt foarte folositoare pentru incepatorii jocului de poker pentru ca nu risca nimic. Practic iti poti da seama daca merita sa investesti in poker sau nu, daca acest sport este pentru tine sau nu.

2. Pokerul online este accesibil

Daca joci online vei descoperi ca numarul mainilor va fi cu mult mai mare decat daca joci live. Anumite aspecte care in mod normal trebuiau indeplinite de un om, pe Internet sunt automate si cu mult mai rapide. Cu siguranta este mai usor sa joci cand blindurile sunt asezate automat, butonul de dealer se misca singura iar cartile sunt impartite automat. Practic nu mai pierzi timp cu chestii care uneori pot ingreuna jocul (mai ales pentru persoanele care nu stiu regulile). Accesibilitatea tine si de faptul ca la orice ora vrei, indiferent unde esti, poti sa te asezi la o masa si sa incepi o sesiune de poker.

3. Beneficiezi de strategie de pe siteurile specialitate

Odata ce ai inceput, desi joci online, nu o sa gasesti un spatiu vid. Daca la masa online este posibil sa nu schimbi nicio replica cu adversarii altfel sta treaba pe blogurile de specialitate. Aici vei gasi mereu persoane care sa iti raspunda nelamuririlor legate de poker. Acest site este un exemplu.

4. Poti castiga bani

Probabil primul motiv pentru care multi oameni joaca deja poker online este posibilitatea de a castiga bani, chiar foarte multi. Trebuie sa ai in vedere totusi ca pokerul inseamna mai mult decat a castiga. Pokerul poate fi si foarte distractiv dar nimeni nu iti garanteaza ceva cand joci.

5. Poti participa la turnee live

Este posibil sa nu iti placa sa joci online, la 4 mese simultan, fara sa poti face o gluma sau sa cunosti persoanele. Totusi pokerul online iti ofera sansa sa castigi intrarea la un turne mare live. Un exemplu clasic este cel care a declansat revolutia in pokerul online Chris Moneymaker. Cu un nume parca predestinat, acesta a transaformat un satelit 39$ in 2,5 milioane dolari. Vorba vine de Return on Invesment.

Un exemplu poate si mai evident este Anton Ionel un jucator roman de poker. Cu 33$ a castigat un turneu de poker online si s-a calificat la mega turneul “Poker Stars Caraibbean Adventure”. Acolo a castigat nu mai putin de 1,35 milioane de dolari la masa finala. Anton Ionel (43 de ani) a fost olimpic la matematica, joaca poker de ani buni, dar online doar de 3 ani. Altfel, in 10 ani a castigat 20.000$ in Romania din online si din turnee live, iar jackpotul l-a dat anul acesta. Acesta are o firma de consultanta si afaceri imobiliare.

Acestea ar fi cele 5 motive pe care le consider eu importante pentru jocul de carti.