Alcoolul poate dauna grav dezvoltarii fetusului iar excitantii precum ceaiul sau cafeaua i-ar dauna, de asemenea. Acestea sunt problemele care le ingrjijoreaza pe mamici…

Alimentatia trebuie sa fie din toate punctele rezonabila. O femeie insarcinata trebuie sa aiba grija cand vine vorba de calitatea lichidelor pe care le consuma, pentru ca acestea nu trebuie sa contina nicio contra indicatie.

Ideal ar fi ca o gravida sa consume un litru si jumatate de apa pe zi. Nu conteaza ce fel de apa, plata, partial demineralizata sau minerala. Acidul din apa minerala nu este in asa masura incat sa prezinte riscuri in caz de exces. Iar daca nu consumati apa minerala, nu vorbim de o carenta pentru a va fi indicat sa consumati apa minerala.

Atentie doar la situatia in care viitoarea mamica stie ca are probleme cu rinichii specifice si independente de sarcina.

Laptele este preferat in varianta semi-degresata. Nedegresat, laptele este un produs foarte gras. Sunt recomandate doua pahare de lapte pe zi. Dar viitoarele mamici carora nu le place laptele nu trebuie sa se ingrijoreze: daca alimentatia lor este echilibrata si contine si produse lactate, nu risca nicio viitoare carenta.

In ce priveste alcoolul, acesta este interzis.

Din ce in ce mai multi obtetricieni recomanda suplimente minerale (fier, calciu, magneziu) sau vitamine pacientelor lor. Acestea sunt mult mai eficiente in comparatie cu o bautura care ar fi imbogatita cu vitamine, intrucat in bauturi vitaminele se afla in cantitati infime. De exemplu, inutil sa va bazati doar pe sucuri de portocale imbogatit cu vitamina C care se afla in comert sau pe faptul ca apa minerala contine calciu si magneziu.

Ce facem cu catelul?

La momentul cand copilul s-a nascut

Inainte sa aduceti copilul acasa, lasati-l pe caine sa miroasa hainutele cu care nou-nascutul a fost imbracat si eventual un scutec folosit (lasati-l impaturit, cainele are mirosul foarte dezvoltat si este de ajuns o singura adulmecare). Lasati hainutele (nu si scutecul!) la dispozitia catelului, dar nu il lasati sa il duca in culcusul lui.

La sosirea acasa

Nu duceti copilul in preajma cainelui. Trebuie in mod imperativ sa lasati cainele sa aiba aceasta initiativa, sa vina sa ii dea tarcoale noului sosit, in ritmul sau. Dar in niciun caz nu ii creati catelului impresia ca ati adus ceva pentru el!

Nu puneti niciodata bebelusul in culcusul catelului; acesta ar putea sa isi imagineze ca ii este invadat teritoriul si sa reactioneze violent sau sa creada ca bebelusul este o noua jucarie.

Lasati-l si pe catel sa participe la activitatile amuzante legate de copil. Daca il inchideti sau tipati la el din momentul in care ati adus bebelusul acasa, cainele il va vedea pe copil ca pe ceva rau, care ii ameninta linistea.

Fiti mai indiferenti fata de caine cand bebelusul nu este in zona si fiti mai atenti si alintati-l mai mult cand copilul este si el in preajma: astfel, cainele va putea intelege ca micutul intrus nu reprezinta o amenintare. Cand aveti copilul in brate, chemati-l si dati-i catelului maximum de atentie. Daca aveti copilul in brate, acesta va fi deasupra sa ca inaltime si va beneficia deci de autoritate asupra cainelui. Amintiti-va ca un caine nu este gelos in sensul pe care il intelegem noi, dar acesta are nevoie sa stie care este locul sau constant in caminul din care face parte.

Serviti-i intai mancarea copilului inainte sa il hraniti pe caine. Nu hraniti cainele inainte sau in acelasi timp cu copilul. Daca, mai tarziu, va raman resturi de la masa copilului, puneti-le in bolul catelului.

Cand bebe creste

Angrenati copiii inca de mici in jocul cu cainele, in jocuri cu mingea, luati-l si pe caine cand iesiti la plimbare etc..

Nu il certati/pedepsiti pe copil daca il zgandare pe caine. Chiar daca vi se pare injust, cainele este cel care trebuie sa se invete sa se indeparteze daca este deranjat de copil.

Incercati, pe cat posibil, sa nu dojeniti copilul in prezenta cainelui. In acel moment intai trimiteti cainele la coltul / in culcusul lui, pentru ca acesta sa inteleaga foarte bine ca nu i se atribuie niciun rol in problema respectiva.

Si intotdeauna…

Nu uitati niciun moment sa fiti vigilenti. Inainte de varsta de 3 ani (uneori chiar si mai tarziu), un copil nu este pe deplin capabil sa inteleaga limbajul cainelui si risca sa fie considerat drept jucaria cainelui, fara ca patrupedul sa doreasca ranirea copilului. Invatati copilul sa respecte semnele de avertisment care i le da cainele pentru a nu fi muscat.

In d’ale copiilor

Mult. Primul copil adică, mult doamnă mult, al doilea e mai ieftin. Și nu pentru că găsești sponsori, ci pentru că hormonii se mai liniștesc, neuronii se mai luminează și tu capeți ceea ce se numește pragmatism.

Dar la primul… cheltui mai mult decât îți permiți, mult peste rezonabil, pentru că bineînțeles pentru copilul tău îți dorești tot ce este mai bun. Din păcate, TOT. Adică: mobilă de nuc, trandafir, eucalipt, bambus, asortată și acesorizată cu lenjerie de pătuț bio dacă se poate, pereți decorați și colorați în galben pai sau verde molcom, ca să se simtă copilul calm, fericit, nu cumva violetul din tapet să-l dea în colici. Lustră și veioză set, ori cu Barbie ori cu Winnie, sunt comici și prietenoși și sigur nou-născutul de 2 săptămâni îl găsește pe ursulețul galben un tip bonom. Sterilizatorul cel mai scump din farmacie (pentru asta mergeți pe mâna lui Avent al lui Philips), biberoanele musai de la aceeași firmă, ca sterilizarea să fie garantată, tetine multi flow și multi air, oricum multi să fie, să aibă copilul.

Dacă i-ai putea lua avion în loc de căruț, i-ai lua cu siguranță. În schimb te mulțumești cu un Skate sau un Quinny cel puțin. Dacă nu, vorbești cu Gigi din State să-ți trimită prin poștă căruțul ce va sparge gura… parcului. Nu-i problemă că nu intră în lift sau că e greu de simți că-ți plesnește cezariana. O să te descurci, o să suporți crizele de sciatică în privirile invidioase ale mamelor ce-și duc bebelușii în “tip umbrelă”. Da, unii chiar nu se gândesc la copiii lor.

Ar trebui să ai deja Baby Einstein pănâ la ultima ecografie. Toată colecția, să fie acolo, nu știi când îți sare din brațe și desparte în silabe.

Restul sunt mărunțișuri, oricum ai grijă ca totul să fie cel mai cel și cea mai cea. Acum trage linie.

Cam scump, nu? Primul tău copil costă cam un buget pe un an întreg? Cel puțin?!

Al meu a costat aproximativ 2000 de euro doar în prima lună. Apoi am renunțat să mai numărăm. De frică. Cât am folosit căruțul? Puțin, nu era practic pentru noi. De la jucăriile scumpe copilul alegea doar ambalajul și sincer, nu i-a păsat niciodată de Avent.

Dar părinții insistă și mereu caută, economisesc o lună și cheltuie în 5 minute. În plus, întotdeauna te poți baza pe ajutorul necondiționat al firmelor din industria de puericultură. Vor încerca să-ți vândă orice cu promisiunea că al tau va fi cel mai bun, liniștit, mâncacios, sănătos și inteligent.

Toate astea nu le cer copiii la ecografia 3D. Nu  spun că nu vin decât dacă au caruselul cel mai scump atașat la pătuț. Vor doar dragoste, multă ce-i drept. Și hrană. Și scutec schimbat.  În rest, totul e pentru confortul nostru, pentru frustrări și proiecții absurde. Al doilea însă, o să ne coste mult mai puțin.

Atunci când ne gândim la rolul nostru ca părinți, o mare parte din acest rol trebuie să includă moduri prin care noi putem obține pace și liniște, moduri prin care putem evita conflictul și suferința în viața copiilor noștri. Acest proces de a aduce liniște și echilibru este important atât pentru copii, cât și pentru părinți.

Primul pas spre echilibrul și fericirea copilului este echilibrul și fericirea părintelui. Atunci când vedem procesul parental ca pe o obligație sau un sacrificiu, șansa unei satisfacții parentale și a unei reușite autentice este minimă. Atunci când satisfacția parentală provine din dorința noastră de a ne vedea copiii realizați, împliniți, feriți de suferințe și de emoții negative, facem primul pas spre haos.

A FI PĂRINTE, NU TE ANULEAZĂ CA OM

Oricât de important este rolul nostru de mentor în viața copiilor noștri, primul pas în a fi un ghid bun este să acceptăm două aspecte importante:

1. trăirile emoționale ale copilului nu ne aparțin;
2. copilul NU este reprezentarea noastră, ci a SA.

Ce înseamnă faptul că rolul de părinte nu ne anulează ca om? Simplu. Faptul că noi, ca și copilul pe care îl avem în grijă, suntem în contină dezvoltare. În momentul în care devenim părinți nu ajungem la un punct de revelație absolută, în care deținem brusc o capacitate naturală de a oferi soluții infailibile sau răspunsuri exacte și definitive. Din contră. În momentul în care devenim părinți nu accesam din primul moment propriile compartimente de informații, ci compartimentele în care am adunat pe parcursul vieții, într-o oarecare ordine, informații primite de la alții. Pentru a vizualiza mai bine, în acel moment, avem acces la aspectele care ne-au marcat în propria dezvoltare ( atât in copilărie, cât și ca adulți).

În sertarul nostru cu informații, putem avea foarte multe date: de la abilități însușite natural, până la comportamente distructive, construite pe o structură traumatică subliminală. Mai pe scurt, ne vom da seama cu stupoare că suntem produsul expunerilor noastre și că avem mult prea puțina forță asupra acestor tipare.

Dacă am avea câte o oră în plus în viață pentru toate momentele în care ne dăm seama că ne transformăm în ceea ce nu ne plăcea la părinții noștri, în interacțiunile cu propriul copil am trăi o viață extrem de lungă.

De câte ori nu v-ați surprins repetând erorile părinților cu propriii voștri copii, dar oricât de mult ați încercat să opriți procesul, a fost un insucces? Să fim sinceri cu noi înșine. Aproape de fiecare dată când situația în care ne-am aflat ca părinte era extrem de apropiată din punct de vedere al trăirilor emoționale cu situația în care ne-am regăsit ca și copii. Absurd! – va spune rațiunea noastră. Cum într-o situație în care ne-am promis că vom proceda altfel cu propriul copil ajungem să repetăm comportamenul părinților noștri? Simplu. Ne pedepsim ca părinți. Până nu vom avea intenția reală de a lua decizii proprii în interacțiunile cu copiii noștri nu vom fi nimic mai mult decât o combinație a celor care ne-au crescut pe noi. Ca urmare, ne vom priva pe noi înșine de satisfacție parentală, acționând automat la situațiile create.

Cum scăpam de „pedeapsa” pe care ne-o aplicăm. Cum ieșim din cercul vicios?

Da, este greu de acceptat faptul că, atunci când simțim emoții negative ca părinți se întâmplă din cauză că suntem mentori din inerție. Să explorăm și mai profund acest aspect.

Într-un procent de aproape 100% doar un părinte care a fost lovit ca și copil, nefiind ghidat adecvat să își manifeste frustrarea, își va lovi propriul copil. În momentul în care vă loviți copilul ca manieră de disciplină, trebuie să vă trageți un semnal de alarmă. Evident, până în acest moment, nu aveți capacitatea ca adult de a vă manageria frustrarea, incapacitate pe care o transmiteți acum, prin expunere și repetitivitate, propriului copil. În acest moment, părintele care își lovește copilul va găsi cu ușurință argumente în sprijinul acestei metode de disciplină.

Să facem un pas în spate și să vizualizăm agresivitatea fizică. Vă propun un simplu exercițiu de logică.

1. Să presupunem faptul că lovitura oprește un comportament nedorit, învățând copilul să nu mai repete acest comportament.
2. Să presupunem că un adult are un oarecare control asupra propriului comportament, o mai buna analiză a realității. Ca atare, o capacitate sporită de a schimba un comportament nedorit.

Acum să vă ofer o situație ipotetică. Ați uitat, pentru a treia oară în această săptămână, să închideți ușa magazinului în care vă faceți cumpărăturile zilnice. La a câta abatere ați accepta ca vânzătoarea să vă agreseze fizic? Care ar fi reacția voastră în momentul în care ați fi agresați fizic? În acest moment, în timp ce citeați acest exercițiu ați gândit ceva asemănător: „ nu are nicio legătură, eu sunt părintele acestui copil.” Dacă ați gândit asta, atunci în ce poziție de autoritate ar trebui să fie un adult față de voi, pentru ca voi să acceptați lovituri din partea lor ca modalitate de a vă corecta un comportament? Vă voi lăsa să vă răspundeți singuri la aceste întrebări.

ZIMBRARIA NEAGRA , BUCSANI !

Zimbrul a disparut dupa teritoriul Roman in secolul al 19-lea, din cauza vanarii acestui animal, foarte multi voiau sa-l vaneze incat au mai ramas foarte putine specii de zimbru. La inceputul anului 2010 au mai venit inca 4 specii de zimbri.

Zimbrul este o specie de bizon cautat in Europa, animalul a fost descris prima data de catre Carl Linne in 1758, se spune ca a fost o specie pericol. Zimbrul este cea mai grea specie de pe uscat, cantarind de la 400 la 1020 kg, el este foarte masiv. Ei sunt pe cale de disparitie asa cum v-am zis mai sus.

Ei traiesc in paduri si nu prea au dusmani aproape deloc, bine ei au avut niste avertizari si conflicte cu ursii si lupii.

In Europa de vest, zimbrii au fost ucisi de catre cei care vaneaza iar foarte multi au fost lasati sa-i vaneze din motive proaste. Ultimul zimbru a fost in Moldova si a murit in 1762 iar cel din Transilvania in 1790. In estul Europei ei au fost propietarii polonilor, lituanieni si tara Ruseasca.

In 1925 au mai ramas cam 43 de zimbri in lume, iar ultimii zimbri in salbaticie au fost ucisi de catre braconieri dupa razboi.

In Romania poti vedea zimbrii in Rezervatia Neagra de la Bucsani, cea mai mare rezervatie din Romania ca numar de exemplare. Pentru ei a fost facut un tarc cu o lungime de 180 hectare iar in acest loc ei sunt in libertate, nu sunt deranjati de nimeni si sunt foarte adorabili, doar sa nu te apropii de ei pentru ca te pot lovi in orice moment.

Sper ca va veti duce si veti trai aceasta vacanta, sper ca v-am fost de folos !!!

O perspectiva a sportului in viata de zi cu zi, cum vad eu sportul.

O perspectiva a sportuli!

In viata  de zi cu zi avem nevoie de foarte mult sport pentru ca sunt din ce in ce mai multi oameni supraponderali , care nu fac nici pic de sport si stau in fata unui computer ore insiri si nu fac nimic.

Acesti oameni sunt facuti sa fie grasi pentru ca daca vor sa slabeasca , 90% dintre ei nu au tupeul/curajul de a face asta ,  pentru ca le este extreme de lene.

Oamenii carora le este  lene  sa faca sport o sa le fie foarte greu in viata , se zice ca oamenii lenesi fac cancer mai repede. Aveti grija de copii vostri si de mici trebuie bagati la un sport pentru ca ei fiind mici , corpul lor se dezvolta din ce in ce mai bine si repede , ei facand sport corpul se defineste si ei cresc in masa musculara si in tot din simplul fapt ca l-ai bagat la un sport si nu l-ai lasat sa-si petreaca timpul doar pe un computer.

Orice om are nevoie de sport , cred ca ati vazut vreodata un batran la 70-80 de ani care totusi alerga in parc s-au facea sport , acel om se poate numi un om foarte mandru de el , pentru ca acel om a facut sport toata viata lui si toata copilaria lui , d-asta face sport si la batranete pentru a nu face boli sau mai stiu eu ce.

Stiti ca 90% din oamenii batrani care fac sport sunt 100%  sanatosi. Ei sunt sanatosi din toate punctele de vedere , sunt mai sanatosi decat copii uneori , d-asta sunt ei asa mandri de ei si plin de viata cu oricine. Deci trebuie sa faceti sport cat mai mult , sa aratati bine , sa atrageti anumite persoane , etc. Ca sa fi sanatos trebuie sa faci sport si sa mananci bine , atat.

Mesajul unui profesor de excepţie: „Avem o țară plină de imbecili cu studii superioare, care nu știu că America e continent. Sunteți o generație aproape pierdută”

Mesajul unui profesor de excepţie: „Avem o țară plină de imbecili cu studii superioare, care nu știu că America e continent. Sunteți o generație aproape pierdută”

Un profesor de literatură engleză de la una dintre cele mai bune universități din România a hotărât ca, înainte de a ieși la pensie, să adreseze un mesaj destul de usturător studenților, încercând, pentru ultima dată, să “deschidă ochii digitali ai copiilor.”

Redăm îndemnul profesorului

“Pentru ce ați venit aici?

N-aș vrea să strig la voi, pentru că n-are sens, oricum n-o să mă înțelegeți. Nimeni nu are nevoie de voi aici, stând așa pe bănci, așteptând o minune și privind plictisiți înainte. Mergeți acasă, pentru că pierdeți timpul, vă pierdeți viața! Universitatea e un loc pentru învățat și nu aveți nici un drept să-l împuțiți cu lenevia voastră. Dacă vreți să învățați, sunteți bineveniți. Dacă nu, ieșiți afară, nimeni nu vă vrea aici.

Avem o țară plină de imbecili cu studii superioare, care nici măcar nu știu că America e continent, nu țară. Nu mai avem nevoie de fantome zombate care vin aici ca să-și ia o diplomă. Diploma aia poți s-o folosești doar atunci când se termină o anumită hârtie în casă. Nu vă mințiți pe voi înșivă: mai mult de jumătate dintre voi vor ajunge să lucreze la o fabrică sau într-un restaurant, pentru că sunteți lenoși și aroganți!

Sunteți o generație aproape pierdută. Nu vă interesează nimic, în afară de telefoane și laptop-uri și stomacurile voastre. Aveți o minte putrezită. Poate vă credeți mai inteligenți decât alții, poate câțiva dintre voi și sunt dar restul, restul sunteți toți la fel de mediocri. Pentru asta ați și venit aici – să acumulați cunoștințe, nu să putreziți în bănci! Nu vă irosiți unica șansă de a ajunge cineva. În epoca contemporană, unde informația digitală deține puterea, iar mintea umană este folosită din ce în ce mai rar, voi puteți să luați puterea în mâinile voastre, dar fără voință și cunoștință, o veți pierde foarte rapid.

Eu nu vreau să vă țin morală pentru că știu cum e: să ți se țină morală când ești tânăr și simți că toată lumea e la picioarele tale. Am fost și eu pe acolo și mi-e familiar sentimentul dat – nu contează ce studii faci, contează să știi să te descurci. Dar nu e mereu așa și nimeni n-o să țină cont de sentimentele voastre interioare sau de cât de bine puteți juca cărți sau jocuri video atunci când o să vă angajeze. Cunoștințele vor fi pe primul loc, iar puterea fizică și înfățișarea pe-al doilea.

Părinții voștri nu vor trăi mereu, trebuie să realizați asta. Sunteți maturi și nu mai are rost să avem tabu-uri. Da, vor muri, și veți muri și voi. Dar ei, în comparație cu voi, vor lăsa ceva în urma lor, ceva cu care vor, cu care trebuie să se mândrească, și acel ceva sunteți voi. Dacă nu vreți să puneți mâna pe carte și să vă schimbați spre bine, să acumulați ceva ce, în comparație cu excesul de hormoni și prietenii de-o noapte, nu va dispărea niciodată, pentru voi, atunci faceți-o măcar pentru părinții voștri.

Faceți-o pentru acele persoane care au muncit toată viața lor pentru ca voi să aveți unde dormi, să aveți ce mânca și să-și permită acel computer în fața căruia vă pierdeți zilele și nopțile. Data viitoare când mergi la baie, privește în oglindă și întreabă-te dacă părinții tăi s-ar mândri cu așa odor. Eu nu.

Sper ca următoarea noastră întâlnire să aibă loc într-o bibliotecă, nu restaurant fast-food. Rămâneți cu bine.”

Dumneavoastră ce părere aveți ?