Cel mai frumos bărbat, cea mai frumoasă femeie

cuplu-frumos

Stă ascuns sub pătură și mă așteaptă să ies de la duș. Nu-i pasă că zăbovesc mai mult în cadă gândindu-mă la noi. Nu ne grăbim nicăieri; avem toată viața înainte să facem ceea ce știm noi mai bine: să ne iubim.

Știu că îi acolo, cu fața lui dulce de copil care-mi spune că mai vrea să doarmă cinci minute în timp ce eu aș vrea să schimb lumea și am nevoie de el în dreapta mea.

Este bărbatul alături de care poți fi femeia- copil pe care n-ai mai arătat-o nimănui altcuiva. El nu o să-ți judece mofturile de fetiță de șapte ani care vrea mai multă ciocolată, poate și întreaga tabletă acum.

Este bărbatul lângă care poți fi femeie și cu care poți discuta orice: de la evenimente de actualitate, la fapte diverse și până la visuri sau planuri pentru vacanțele viitoare.

Cel mai frumos bărbat este bărbatul lângă care simți că poți înfrunta orice. Pentru simplul fapt că te ține el de mână. Când eram mică, tata m-a învățat să merg pe bicicletă. Mi-era teribil de frică că mi-aș putea pierde echilibrul.

În dragostea noastră a fost exact la fel: bărbatul fără de care astăzi nu mă imaginez m-a învățat să fac primii pașii spre iubire. Mie mi-era frică c-am să-mi pierd echilibrul sau poate c-am să mă pierd pe mine în prea multă iubire.

M-a învățat să iubesc rațional, până am putut păși singură în afară iubirii noastre. De fapt, nu singură, ci cu el în inimă. Sunt goală, de haine și de secrete și scriu. Lângă mine stă cuminte cel mai frumos bărbat din lume.

Sufletul ei e la o aruncătură de gând de-al tău

Sufletul ei e la o aruncătură de gând de-al tău. Indiferent că-i sub duș, că face de mâncare, că o ții chiar acum în brațe sau că e la o distanță de sute de kilometri.

Ea este acolo, cu tine, și nu ai nevoie să o vezi ca să știi că-i cea mai frumoasă, că nu există altă privire care să-ți spună atât de multe sau alte buze care să-ți aline cea mai cruntă durere.

Cea mai frumoasă femeie este femeia lângă care poți fi copil și adult, adolescent și bătrân înțelept. E femeia pe care ai fi vrut să o ai în preajmă în copilărie și cu care te vei mândri că este mama copiiilor tăi, iubita la care ai visat toată adolescența, partenerul tău de nebunii și complicele tău în cele mai năstrușnice idei. Este femeia lângă care visezi să îmbătrânești.

Îți oferă un mix de susținere și libertate și are încredere în tine și în faptul că iubirea voastră nu are nevoie de un paznic la poartă. Este femeia lângă care ai învățat să iubești cuminte și frumos, să-ți asumi responsabilități, să te simți împlinit. În fond, știi că ești un norocos.

Câteodată în pat, deseori în minte și întotdeauna în inimă locuiește cea mai frumoasă femeie din lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Navigation