14 Septembrie – Zi memorabilă!

14-Septembrie-Zi-memorabilă

Pentru mulți ziua de Luni, 14 Septembrie, a fost doar începutul unei alte săptămâni de muncă dar pentru mii de copii a fost începutul unei noi etape; pentru mine ziua de Luni, 14 Septembrie, a fost o zi a nostalgiilor, a aminitirilor, a vremurilor care nu vor apune niciodată.

Am văzut azi, când mergeam spre birou, copii ce așteptau cuminți ca lumina verde a semafoarelor să le dea voie să înainteze spre Școală, spre un nou drum, spre viitor. I-m văzut ținându-și timizi părinții de mână, i-am văzut alergând și bucurându-se de ziua de LUNI.

Am citit emoția pe chipurile celor mici iar pe chipurile părinților se citea mândria pentru puiuții lor. Erau atât de frumoși, atât de inocenți, atât de puri!

Aveau ghiozdănele mari și flori în mână. Băieții aveau cămășuțe albe iar fetițele fundițe în păr. Se fâstâceau de pe un picior pe altul, se uitau întrebători către părinți și zâmbeau.

„ – Mami abia aștept să descopăr abecedarul ” – îi spunea o fetiță mamei sale

„ – Și eu abia aștept să-i arăt doamnei ce am citit.” – o completase frățiorul ei.

Erau minunați. Ea pitică, el ceva mai mare, îi purta cu grijă mânuța și-o încuraja, ca un bărbățel ce e.

Și oamenii treceau, treceau grăbiți, nici nu aveau timp să îi observase.

Erau mulți, erau gălăgioși dar erau minunați.

Mi-au amintit de mine, de emoțiile din prima zi de școală și de mâna mamei ce nu voiam să o pierd. Mi-am amintit de bucuria cu care miroseam cărțile primite de la școală și de uniforma ce o arătam mândră, tuturor.

Am lăcrimat și am mers mai departe… treburile mele de adult mă așteptau.

Cu oamenii sa nu te grabesti

M-am ars de câteva ori în ceea ce privește relațiile cu cei din jur. Am greșit și eu, au greșit și ei… dar asta nu mai contează. Am vrut sa repar totul, să reclădesc relații, să mă întorc. Crezând că oamenii au aceleași gânduri ca și mine, am început să-i caut, să trag de ei, să mă bag în viața lor, căutând un loc.

Am greșit!

Cu oamenii nu trebuie să te grăbești!

Oamenilor le trebuie timp să se gândească, să le fie dor, să accepte. Nu le este dor atunci când îmi este și mie. Nu mă iartă atunci când îi iert eu și mai ales, nu se întorc când îi chem. Oamenii vin singuri atunci când în locul din care au fost alungați se simt în siguranță. Oamenii te îmbrățișează atunci când sunt siguri că nu îi vei mai lovi și a doua oară. Ei au nevoie de timp!

Și mai au nevoie de dovezi! Dovezi că-ți pare rău, că-i iubești. Vor să le arăți că-ți pasă, nu doar să le spui.

Am învățat că fiecare om care pleacă, poate se va întoarce cândva sau poate nu. Eu trebuie doar să-l aștept fără să-l grăbesc să-l aduc înapoi cu forța. Nu va veni, din contră, va fugi mâncând pământul.

Navigation