Cel mai frumos bărbat, cea mai frumoasă femeie

cuplu-frumos

Stă ascuns sub pătură și mă așteaptă să ies de la duș. Nu-i pasă că zăbovesc mai mult în cadă gândindu-mă la noi. Nu ne grăbim nicăieri; avem toată viața înainte să facem ceea ce știm noi mai bine: să ne iubim.

Știu că îi acolo, cu fața lui dulce de copil care-mi spune că mai vrea să doarmă cinci minute în timp ce eu aș vrea să schimb lumea și am nevoie de el în dreapta mea.

Este bărbatul alături de care poți fi femeia- copil pe care n-ai mai arătat-o nimănui altcuiva. El nu o să-ți judece mofturile de fetiță de șapte ani care vrea mai multă ciocolată, poate și întreaga tabletă acum.

Este bărbatul lângă care poți fi femeie și cu care poți discuta orice: de la evenimente de actualitate, la fapte diverse și până la visuri sau planuri pentru vacanțele viitoare.

Cel mai frumos bărbat este bărbatul lângă care simți că poți înfrunta orice. Pentru simplul fapt că te ține el de mână. Când eram mică, tata m-a învățat să merg pe bicicletă. Mi-era teribil de frică că mi-aș putea pierde echilibrul.

În dragostea noastră a fost exact la fel: bărbatul fără de care astăzi nu mă imaginez m-a învățat să fac primii pașii spre iubire. Mie mi-era frică c-am să-mi pierd echilibrul sau poate c-am să mă pierd pe mine în prea multă iubire.

M-a învățat să iubesc rațional, până am putut păși singură în afară iubirii noastre. De fapt, nu singură, ci cu el în inimă. Sunt goală, de haine și de secrete și scriu. Lângă mine stă cuminte cel mai frumos bărbat din lume.

Sufletul ei e la o aruncătură de gând de-al tău

Sufletul ei e la o aruncătură de gând de-al tău. Indiferent că-i sub duș, că face de mâncare, că o ții chiar acum în brațe sau că e la o distanță de sute de kilometri.

Ea este acolo, cu tine, și nu ai nevoie să o vezi ca să știi că-i cea mai frumoasă, că nu există altă privire care să-ți spună atât de multe sau alte buze care să-ți aline cea mai cruntă durere.

Cea mai frumoasă femeie este femeia lângă care poți fi copil și adult, adolescent și bătrân înțelept. E femeia pe care ai fi vrut să o ai în preajmă în copilărie și cu care te vei mândri că este mama copiiilor tăi, iubita la care ai visat toată adolescența, partenerul tău de nebunii și complicele tău în cele mai năstrușnice idei. Este femeia lângă care visezi să îmbătrânești.

Îți oferă un mix de susținere și libertate și are încredere în tine și în faptul că iubirea voastră nu are nevoie de un paznic la poartă. Este femeia lângă care ai învățat să iubești cuminte și frumos, să-ți asumi responsabilități, să te simți împlinit. În fond, știi că ești un norocos.

Câteodată în pat, deseori în minte și întotdeauna în inimă locuiește cea mai frumoasă femeie din lume.

O să am grijă de mine până când te vei decide tu să o faci

grijă-de-mine

E trecut de miezul nopții și stau la birou cu laptopul în fața. Îți scriu. Scrumiera, ceva mai la dreapta, se plânge că-i mai încărcată de chiștocuri decât un pom fructifer într-un an roditor. În partea stângă stă o sticlă de JB, pe jumătate golită. În inimă stai tu, sau cel puțin așa era când am verificat ultima dată.

Mă gândesc la cât de confuze-s lucrurile între noi. Deși te vreau, nu am puterea să lupt ca să te schimb. Sunt atât de obosită încât nici indicații nu-mi mai vine să-ți trasez. Tu știi bine că mie-mi plac cuvintele pe hârtie, dar în dragoste iubesc doar tăcerile. Nu-s gânduri de femeie orgolioasă care vrea ca bărbatul ei să se pună în cap ca să-și demonstreze iubirea. Nu vrea să lupți ca să mă aduci înapoi. Nu am nevoie să mă recucerești. Mă ai deja.

Nu te teme că te-aș putea scoate din suflet în câteva luni. Nu am să o fac. Nu îți poate lua nimeni locul acolo. Nu vreau, totuși, să-ți promit că nu voi atinge alte buze. Nu pentru că mi-e teamă că aș face-o, ci pentru că urmarea firească ar fi să te pun și pe tine să promiți același lucru. Nu sunt chiar atât de egoistă. Nu vreau să-mi rămâi fidel pentru că ți-o impui. Așa că ești liber să mă scoți din cap așa cum vrei tu: cu petreceri și femei mai frumoase. Eu o să rămân în casă toată serile astea pentru că n-am atâta putere încât să mă prefac fericită prin cluburile din Centrul Vechi.

Explicarea relației pe care o avem

Aș vrea să-mi pot explica relația pe care o avem. E prea mult spus relație, poate. Hai să-i zicem că-i o „promisiune”. Între două inimi. Chiar dacă totul e confuz, vreau să știi că inima mea îți aparține.

Nu am de gând să-ți spun că te iubesc de fiecare dată când vorbim. Sunt încă dezamăgită de tine. Vreau, în schimb, să-ți promit ceva: nu voi lăsa niciun bărbat să-mi atingă trupul atâta timp cât tu îmi locuiești în suflet. N-aș suporta să mă atingă din greșeală în locurile în care mă sărutai tu în nopțile noastre albe.

Vreau să-mi promiți și tu ceva: spune-mi de fiecare dată când ai ceva pe suflet. Fă-mă cea mai bună prietenă a ta. Chiar dacă-i vorba de o altă femeie. Spune-mi că o iubești și că te face să suferi. Spune-mi că mă urăști că n-am mai suportat să rămân lângă tine.

Nu-mi spune în schimb că m-am înșelat. Nu m-ai iubit așa cum ar fi trebuit să o faci. Ai păstrat mereu o parte ascunsă, doar pentru tine. Sau poate pentru o altă femeie, nu știu. Nu te-ai dăruit de-a-ntregul. Când o să fii pregătit să faci asta, bate-mi la ușă și cere-mi sufletul înapoi. Eu o să am grijă de mine până când te vei decide tu să o faci.

In vis imi apari si mi-e dor

In-vis-imi-apari-si-mi-e-dor

Am avut și o bunică, un bunic…. Și tu ai avut? Sau ai? Prețuiește-i!

A mea s-a dus când îmi era copilăria în floare. S-a dus în brațele mele. Am apucat doar să îi zic că o iubesc. Apoi a plecat și nu s-a mai întors. A adormit sărăcuță iar eu… am lăsat-o să doarmă. Credeam că e doar obosită, că se va trezi și mă va mângâia. Nu credeam că acele vor fi ultimile mâini întinse către mine, că mă vor atinge pentru ultima dată. Nu credeam că acei ochi nu mă vor mai călăuzi decât de la Doamne – Doamne!

A plecat sărăcuța, lăsând în urmă o lume mai rea și o carte de rugăciuni.

Mi-e dor de ea dar atunci dorul a fost insuportabil. O căutam în fiecare cotlon al casei bătrânești. Refuzam să nu o simt acolo. Petreceam ore întregi în fața tabloului ei, pe marginea ei preferată de pat, fredonând melodia copilăriei mele.

Am lăsat-o să plece din mintea mea prea devreme. Am vrut să o mai țin dar anii au îndepărtat-o. Mi-o aduc aminte și acum. O mai strig. O chem în vise. Rareori vine. Îmi zâmbește, mă mângâie și pleacă. O fi supărată pe mine?

Dorul de bunici

Mi-e atât de dor de ea! Îi spun! Știu că e acolo când noaptea rece mă prinde privind spre orizont. Dar acasă? Cine mă așteaptă? În casa aceea plină cu povești, unde e povestitorul?

Ajung acolo și primul lucru pe care îl fac, e să merg în camera ei. Să o salut, chiar dacă în gând. E locul ei preferat, acolo la marginea patului, la gura sobei, cu motanul în brațe. Nu am să o uit niciodată!

Aș vrea să-i zic multe dar, cu siguranță, ea știe toate astea înainte să apuc eu să le rostesc.

Cuvintele sunt de prisos bunică, dar îmi este atât de dor!

Înainte să te cunosc – Carte de Jojo Moyes. Merită Citită?

Înainte-să-te-cunosc

Am citit această carte cu sufletul la gură datorită poveștii, acțiunii și personajelor. „ Înainte să te cunosc ” este o carte fermecătoare, scrisă într-un stil simplist dar cu sentimente complicate. Lou Clark pare să aibă o viață perfectă cu o slujbă perfectă, un iubit perfect și cu liniștea căminului părintesc.

Însă, tocmai atunci când crede că viața ei e atât de ușoară, se întâmplă! Ce? Vom descoperi în rândurile ce urmează. Înainte de a trece la acțiunea cărții haideți să descoperim câteva lucruri despre cea care a făcut posibil acest roman, Jojo Moyes.

La o simplă căutare pe google descoperim că scriitoarea Jojo Moyes s-a născut la data de 4 august 1969 în Londra; este o scriitoare de origine britanică dar este și jurnalistă.

În anul 2002 scriitoarea a debutat cu romanul Sheltering Rain. Al doilea roman, Foreign Fruit, câștigă premiul Romantic Novel of the Year, al asociației Romantic Novelists. Cel mai mare succes îl cunoaște însă, datorită romanului Me before you, pe care îl publică în 2012. Romanul este tradus în peste 31 de limbi. În 2013 compania MGM obține drepturile pentru ecranizarea acestui roman.

Traducerea în Limba Română

În limba română s-au mai tradus alte două romane ale scriitoarei: „ Ultima scrisoare de dragoste ” ( 2013 , Editura Litera ) și „ Jertfa iubirii ” ( 2015 , Editura Litera ).

În 2007, Will Traynor este un afacerist cunoscut în Londra. Este tânăr, iubit și bogat. Are o viață perfectă, cu o iubită perfectă. Într-una din zilele în care se pregătea să meargă spre birou un nefericit accident i se întâmplă…

În 2009, Lou Clark lucrează la ceainăria lui Butterd Bun, locuiește însă cu părinții și are un iubit pe care aproape nu îl mai suport. Lou nu știe că viața ei va urma să se schimbe în curând din cauza unui eveniment nefericit.

O zi obișnuită de luni, în care Lou abia așteaptă să ajungă la cafenea, să-și întâmpine clienții, se transforma rapid într-o zi tristă. Când a ajuns la cafenea și a găsit afișul mare cu „ ÎNCHIS ” a știut că nu vor urma veștile bune.

Frank proprietarul cafenelei o anunța că trebuie să se întoarcă în Australia pentru că tatăl lui nu se simțea prea bine și mai mult de atât afacerea cu cafea nu mai mergea atât de bine. Așa că, Lou se trezi fără slujbă și cu o întreagă familie de susținut.

Își iubea slujba, iubea să fie printre turiști, era ca o portiță de evadare iar acum nu mai era nimic. Tot greul cădea pe umerii ei. Trebuia neapărat să-și caute de lucru.

După ce și-a depus cererea la Oficiul pentru Șomaj, au urmat interviurile. Primul loc de muncă era la o fabrică care procesa carnea de pui, apoi a mers ca și „ consilier pe probleme de energie electrică ”. A mai lucrat la un fast food și începuse să-i placă doar că a fost concediată deoarece stătea la povești cu clienții.

La al patrulea interviu, consilierul Syed examina deja alte posibilități de angajare pentru Lou, întrucât nimic nu i se potrivea. Când era pe punctul de a-i oferi o slujbă în divertisment, scânteia a apărut de nicăieri: un anunț în care se căuta îngrijitoare pentru persoane cu dizabilități.

Lou trebuia să aibă grijă de o persoana tetraplegică.  Deși îi venea greu să facă acest lucru, acceptase să meargă la interviu, știa că nu sunt prea mulțe opțiuni.

Văzând casa în care va lucra, simțea că parcă ar fi pășit într-o altă lume; o lume a celor bogați, aflată dincolo de zidurile castelului. Casa era mare și impunătoare, aproape la fel de impunătoare ca stăpâna. Doamna Traynor era cea care îi luase interviul.

Era o femeie sobră, drastică și autoritară. Lou se simți mică pe lângă ea. În ciuda costumul caraghios pe care îl împrumutase de la mama ei, Lou reuși să facă o impresie foarte bună la interviu astfel că, deși nu avea experiență în a lucra cu persoanele cu dezabilități, primi slujba.

Perioada era determinată, doar 6 luni; dar în aceste 6 luni avea să câștige mai mult ca niciodată.

Când s-a prezentat a doua zi la lucru, l-a cunoscut pe Will Traynor, un tânăr nesuferit, arogant, care nu suporta pe nimeni înafară de îngrijitorul lui, Nathan.

Will Traynor urma să-i facă viața imposibilă lui Lou. Era grosolan și de cele mai multe ori nici nu vorbea cu ea. Lou își ura slujba dar știa că trebuie să rămână pentru a-și putea ajuta familia.. și până la urmă ce erau 6 luni?

Timpul însă ia arătat o altă față a lui Will Traynor și cu cât timpul trecea cu atât cei doi deveneau mai tot mai apropiați.

El dorea ca Lou să vadă o altă parte a vieții, să plece din orășelul ei și să vadă lumea, în timp ce ea dorea ca el să iubească viața așa cum este: uneori crudă, alteori nedreaptă.

Momentul care o face pe Lou să se aproprie și mai mult de Will este atunci când, în urma vizitei surorii sale, află că acesta dorește să meargă să se sinucidă.

Revoltată, frustrată dorește să renunțe la această slujbă tocmai pentru a nu fi martoră la acest lucru însă doamna Traynor o roagă să rămână până la sfârșit.

Noul scop al lui Lou va fi acela de a-i arăta lui Will o altă parte a vieții. Să-l ia în călătorii, să-l facă să iubească viața și..într-un final să-l facă să se răzgândescă. Cu cât timpul trecea cu atât Will se apropia de acea dată iar Lou se îndrăgostea de el.

Va reuși oare Will să retrăiască viața alături de Lou chiar dacă va rămâne într-un scaun cu rotile? Va renunța oare la planul său pentru iubirea ei? Puteți afla sfârșitul doar citind cartea.

E o carte emoționantă, frumoasă și surprinzătoare. Mă așteptat la cu totul alt sfârșit și din acest motiv, deciziile personajelor au stârnit în mine fel și fel de sentimente. Mi-a plăcut, chiar mult!

O recomand cu drag. Lectură plăcută!

O afacere ingrozitor de bestiala – Baietii Furiosi. Recenzia Cărții

O-afacere-ingrozitor-de-bestiala

Chiar aveam nevoie să citesc o astfel de carte: scurtă, ușoară și captivantă.

„ Vârcolac contra dragon ” este o carte pentru copii dar care poate fi citită de oricine, indiferent de vârstă. Este o carte ce îți menține interesul și te îndeamnă să o citești pagină cu pagină.

Când un dragon mort ajunge la Societatea Regala pentru Protecția Creaturilor (SRPC), Ulf știe că are de-a face cu un vânător de creaturi foarte periculos.

Ceea ce el nu știe este că acest vânător va face tot ce îi stă în putință pentru a pune mâna pe conacul Farraway, inclusiv să se dea drept inspector general care dorește să rezolve cazul uciderii dragonului.

Ajutat de către fantoma celui ce a înființat SRPC-ul și de zâna Tiana, Ulf află că acest vânător nu este nimeni altul decât moștenitorul celui care a salvat pentru prima dată acele creaturi, Baronul Mordecai.

Deși nu este crezut de veterinarul societății, Ulf nu se dă bătut si caută soluții pentru a salva atât dragonul cât și pe prietenul său, uriașul Orson, din ceea ce Baronul numea Circul Ororilor.

Vă invit să descoperiți cum reușește Ulf să scape de Baronul Mordecai și dacă va reuși întradevăr să salveze societatea și prietenii.

O carte captivantă atât pentru cei mici cât și pentru cei mari, ce poate fi citită cu ușurință seara înainte de culcare. O carte despre aventură și încredere

„ Fantomele sunt alcătuite aproape în totalitate din emoții rămase din vieți neterminate, precum teama sau regretul, iubirea sau dorul.”

La culcare, Veronica – Tove Applegren si Salla Savolainen

„ La culcare, Veronica! ” este o antologie pentru copii care aduce în prim plan viața unei fetițe și a familiei ei. Descrisă cu căldură și dragoste, acțiunea poveștii este una comună, gândurile Veronicăi fiind întâlnite la toți copiii din zilele noastre.

Cu o familie, pe care o iubește, un tată vitreg și 3 frați, Veronica trece prin atât de multe întâmplări încât s-a făcut o întreagă serie despre ele iar „ La culcare, Veronica!” este una dintre cărți.

În peripețiile copilei, întâlnim responsabilitate, dragoste și ascultare față de cei mai mari, iubire de frate și de soră dar și amuzament și capriciu.

Dacă vreți să descoperiți lumea copiilor voștri prin ochii Veronicăi vă invit să le citiți această minunată serie de cărți. Dacă vreți să-i învățați cum să-și iubească frații mai mici, cum să aibă grijă de cățelușul mult dorit, exemplele Veronicăi sunt mai mult decât binevenite într-o lectură de seară.

Spor la lectură dragii mei!

Copiii lampii fermecate, Vol. 3 – Regle din Katmandu – P.B. Kerr

Copiii-lampii-fermecate

Din păcate nu am citit primele două volume ale acestei cărți dar cu siguranță voi vrea să le citesc pentru că mi se pare o care fascinantă pentru copii. O carte, care te prinde și nu-ți mai dă drumul până când nu o parcurgi în totalitate.

„ Cobra, Regele din Katmandu ” este volumul 3 al seriei de mare succes „ Copiii lămpii fermecate ” și ne aduce în prim plan aventura lui John și Philippa Gaunt, doi copii djini, în Marea Indie.

După ce prietenul lor, Buck, dispare; cei doi gemeni decid să-și facă două clone care să-i înlocuiască cât timp sunt plecați în marea lor aventură. Nu aveau de unde să știe că mica lor escapadă nu era doar o simplă călătorie la unchiul lor în Londra și că Buck fusese martorul unor crime îngrozitoare.

Când l-au găsit pe insula mătușii lui, Buck deținea un obiect foarte valoros furat din cel mai mare muzeu al lumii; era un desen care ascundea o comoară nebănuită și care avea să-i ducă spre mari pericole.

Însă și acasă, mama lor, ținea ascuns un secret înfiorotor față de ei: trebuia să-i părăsească pentru a deveni Marele Djin Albastru în câteva zile, atunci când bunica lor se va stinge din viață.

Nu s-au gândit nici o clipă cei doi copii dacă la întoarcere își vor mai găsi sau nu mama acasă așa că împreună cu Buck și majordomul Groanin au plecat să descopere secretul Cobrei Regale.

Ceea ce vor afla de-a lungul călătoriei lor despre puterea djinilor și despre prietenia ce-i leagă pe cei patru îi va ajuta să treacă cu bine peste toate piedicile care le vor ieși în cale.

Experiența se dovedește a fi însă un nou mod de-ași trăi viața deoarece atât John și Philippa află măiestria puterilor lor cât și Buck află un secret care îl va schimba pentru totdeauna.

„ Cobra, Regele din Katmandu ” este o minunată carte pentru copii cu menirea de a introduce cititorul într-o lume fantastică, plină de pericol și primejdii. Cartea aduce în prim plan o temă bine-cunoscută abordă într-o manieră nouă și captivantă. Este ideală atât pentru copii cât și pentru adulți pentru că vă face să retrăiți din nou o lume a magiei adevărate.

„ Câteodată, trebuie să lăsăm lucrurile așa cum sunt. Trebuie să ne dăm seama că un fapt rămâne un fapt, deoarece dorința noastră nu-l poate schimba.”

* Mulțumesc mult Editura Leda și Grupul Editorial Corint Junior pentru că mi-au oferit șansa să citesc această minunată carte. Puteți comanda cartea de AICI.  De asemenea pe site-ul lor găsiți multe ale cărți din domenii diferite pentru toate gusturile și vârstele.

Jurnalul unei Pisici Asasine – Păreri despre Carte. Merită Citită?

Jurnalul-unei-Pisici-Asasine

Tuffy a decis ca timp de o săptămână să treacă în caiețel toate aventurile familiei sale și ale ei, bineînțeles. Aceste aventuri, nu sunt însă chiar pe placul familiei iar săraca Tuffy nu pricepe de ce.

Dar înainte de a ne povesti Tuffy despre pățaniile ei, haideți să aflăm câte ceva despre autoare.  La o simplă căutare pe google, descoperim că Anne Fine s-a născut la data de 7 decembrie 1947  și este de origine englezească.

Este cunoscută ca fiind o foarte bună scriitoare de cărți pentru copii și câștigătoare a numeroase premii. Anne Fine a scris de-a lungul vieții sale peste 50 de cărți dedicate copiilor și a câstigat anula premiul Carnegie Medal. „ Jurnalul unei pisici asasine ” câștigă în 1998 premiul Prix Sorciers.

Tuffy este o pisică aparent normală, cu trăsături obișuite, doar că este mult prea răsfățată de către stăpânii săi. Lucrurile se schimbă atunci când pisica familiei aduce în casă o pasăre moartă. În „ Jurnalul unei pisici asasine ” ( jurnalul lui Tuffy ) are grijă să descrie cu lux de amănunte panica din ochii stăpânei sale, Ellie.

Trecând peste această tevatură, Tuffy își mai încearcă încă o dată norocul, de data aceasta aducând un șoarece mort în casă. Se face o adevărată vâlvă pe seama aceste scene, iar nevinovata pisică nici măcar habar nu are de ce toți sunt supărați pe ea.

Adevărata faptă care pune capac întregii familii este atunci când, Tuffy îl aduce acasă pe Thumper, iepurele vecinilor, cum altfel decât mort?!? Familia consideră că, pisica lor asasină suferă de o anumită boală gravă și decid să o ducă la veterinar pentru a fi tratată.

Înainte de a ajunge acolo, Ellie și părinții ei pun la cale înscenarea morții lui Thump pentru a nu-și supăra prea tare vecinii. La veterinar…surpriză: Tuffy nu suferă de nici o boală?

Atunci, de ce omoară bietele creaturi? Sau nu el le omoară? E un mister pe care va trebui să-l descoperiți singuri citind cartea.

„ Jurnalul unei pisici asasine ” este o carte extrem de amuzantă, povestită din perspectiva unei pisici care joacă un rol ce nu prea i se potrivește. Copiilor le va stârni râsul iar adulților poate le va deschide ochii! O carte care îți va aduce zâmbetul pe buze datorită replicilor amuzante dar si imaginilor pe măsură.

O recomand cu mare drag pentru a fi citită împreună cu cei mici. Spor la lectură!

„ Bine! Bine! Spânzurați-mă! Am ucis pasărea. Pentru numele lui Dumnezeu, sunt o pisică.”

Negru ca abanosul , de Salla Simukka – Merită Citită Cartea?

Negru-ca-abanosul

După ce în primul VOLUM Lumikki a făcut față unor traficanți de droguri iar în al doilea VOLUM a dat față-n față cu o fată ce se dădea drept sora ei ca apoi să afle că făcea parte dintr-o sectă în volumul al treilea, Lumikki se întoarce acasă, unde se îndrăgostește și pare că duce o viață de adolescentă normală.

Despre Salla Simukka am vorbit AICI așa că acum, vom afla despre noua aventură a lui Lumikki în ultimul volum „ Negru ca abanosul ”.

În urma excursiei la Praga în mintea lui Lumikki își fac loc o mulțime de întrebări legate despre secretul familiei ei. Trăiește cu impresia că nu a fost mereu singură și că, cândva a avut o soră. O dată cu începerea anului școlar întrebările sunt din ce în ce mai rare deoarece este ocupată cu activitățile școlare.

Trupa de teatru a liceului pune în scenă povestea Albă – ca – zăpada doar că scenariul este o variantă modernă a acestui basm. Lumikki primește rolul principal în această piesă.

E posibil ca acum Lumikki să se îndrgostească pentru prima dată? Între ea și Sampsa, băiatul care joacă rolul vânătorului în piesă, s-a înfiripat ceva.

Cu Sampsa trăiește o minunată poveste de dragoste și descoperă o iubire pe care nu o mai întâlnise nici măcar la Blaze dar viața ei nu putea fi atât de simplă până la capăt. Cu câteva zile înainte de a începe premiera piesei, Lumikki primește un șir de scrisori anonime de la admirator secret.

Prima scrisoare primită suna pueril astfel încât se gândise că este de la cineva care avea să se arate în curând și putea să pună capăt acestei farse.

Între timp relația cu Sampsa merge din ce în ce spre mai bine dar se pare că și aici viața îi este dată peste cap. Într-una din zile la ușa ei apare Blaze; Blaze care acum era un bărbat în adevăratul sens al cuvântului și care o iubea pe Lumikki mai mult ca niciodată.

Lumikki însă îl voia pe Sampsa deși era atrasă de Blaze, încerca să-l evite pe cât de mult putea ( doar că nu prea reușea să-și facă inima și mintea să nu se gândească la el ).

Prinsă în relația cu Sampsa și gândindu-se mereu la Blaze, ea primește încontinuare scrisori de la admiratorul anonim care, așa cum o dovedesc scrisorile, pare să fie îndrăgostit de ea și să o cunoască foarte bine. Acest admirator o ajută să descopere secretul pe care familia ei îl ținea ascuns de mulți ani.

Pe lângă asta, admiratorul lui Lumikki este dispus să o răzbune pentru toate tachinările de care avusese parte în clasele primare, spunându-i că e gata oricând să le omoare pe cele două colege care i-au făcut viața un coșmar.

Acest gând o cutremura pe Lumikki și deși ar fi vrut foarte mult să vorbească cu cineva despre aceste scrisori și despre acest admirator, era legată de mâini și de picioare, pentru că dacă se afla, admiratorul era gata să distrugă premiera piesei de teatru, omorându-i pe toți.

În timp ce Blaze tot o căuta pe Lumikki și îi spunea cât de mult o iubește, aceasta, la rândul ei, continua să primească scrisorile ce se transformau într-un puzzle ce o duceau mai aproape de trecutul ei. Admiratorul însă, nu se mulțumea să-i dezvăluie un coșmar dar o și punea să gonească noaptea pe străzi, singură, în căutarea îndiciilor.

Primul indiciu se afla la Palatul Milavida; acolo era cheia care îi deschidea o ușă spre trecut. Un trecut dureros și tragic. Lumikki își amintea perfect unde se potrivea acea cheie. Era un cufăr ascuns sub patul din camera părinților. Mereu se întrebase ce se afla acolo, acum putea să afle.

Credea că aflând secretul părinților săi, admiratorul va înceta să îi mai trimită aceste scrisori și va putea să-și vadă încontinuare de viața ei.

La școală îi plăcea psihologia și să părea că și profesorul Hentik Virta o place pe ea.

Gândul că Blaze era acum prin preajmă îi dădea fiori. Iar Sampsa, care doar o iubea necondiționat, gândul că el era acolo pentru ea o făcea să se simtă tare vinovată.

Într-una din nopțile pe care Lumikki și le petrece alături de Sampsa, primise iar un mesaj prin care admiratorul îi cerea să se vadă în parcul de distracții. A plecat, ca deobicei, pe furiș, sperând că va pune capăt o dată pentru totdeauna acestui joc.

Ajunsă în acel parc, Lumikki se simți singură iar când, în timp ce urca pe șinele caruselului, Sampsa și Blaze îi strigară să coboare, aceasta încremenise. Pentru moment se gândi că unul dintre cei doi ar putea fi admiratorul secret.

Acest gând o înspăimântă și o luă la fugă pentru a se refugia în mica ei garsonieră. Surpriză: acolo o aștepta micul ei admirator. Îi puse o batistă la nas și o adormi.

La fel ca Albă – ca- zăpada, Lumikki când se trezi se afla într-o raclă de cleștar, ținută acolo prizonieră chiar de către cel care, spunea că o iubește.

Datorită scrisorilor anonime, Lumikki a aflat că ea mai avea o soră, pe Rosa, dar care din păcate a murit când avea Lumikki 3 ani.

Admiratorul secret dorea să o împovăreze pe Lumikki cu această moarte, însă, uitându-se la fotografiile ascunse de părinții ei, și-a amintit cum se întâmplase totul: era doar ea cu Rosa acasă, părinții erau plecați și ele rămăseseră cu doica.

Doica lor era o fată foarte tânără și în seara aceea nu le dăduse deloc atenție. Stăteau în bucătărie când Rosei i-a venit ideea să se joace de-a moartea. A luat un cuțit și se prăfăcea că se omoară. S-a împiedicat și moartea i-a devenit o realitate crudă.

Lumikki a realizat atunci că părinții ei o considerau vinovată de acest accident al Rosei, chiar și prea spunea că a fost o joacă transformată într-o tragedie. Părinții au preferat să-i șteargă durerea acestei amintiri și să aibă doar un singur copil.

Cine este oare admiratorul secret al lui Lumikki? Va putea oare ea să scape din această piesă de teatru absurdă? Ce se va întâmpla cu Balze și Sampsa? Sunt întrebări pe care știu că vi le puneți și voi. Le puteți afla răspunsul doar citind ultimul volum al trilogiei „ Albă – ca – zăpada ”.

Mie mi-a plăcut tare mult acest ultim volum. Lumikki și-a jucat ca deobicei rolul impecabil iar acțiunea acestui volum este la fel de alertă și impunătoare care cea din primele două volume.

Recomand cu mare drag acest volum. Sunt sigură că îl veți îndrăgi și voi, tare mult! Lectură plăcută!

„ Oamenii sunt mereu gata să facă o excepție de la regulă, dacă reușești să-i convingi că au un motiv bun să ți se destăinuie. Uneori e nevoie de bani, alteori e necesară altă formă de plată. Însă de obicei nu-ți trebuie bani, pentru că oamenii vor să-ți povestească tot ce știu, până și cele mai spinoase secrete. Au dorința asta în sânge. ”

14 Septembrie – Zi memorabilă!

14-Septembrie-Zi-memorabilă

Pentru mulți ziua de Luni, 14 Septembrie, a fost doar începutul unei alte săptămâni de muncă dar pentru mii de copii a fost începutul unei noi etape; pentru mine ziua de Luni, 14 Septembrie, a fost o zi a nostalgiilor, a aminitirilor, a vremurilor care nu vor apune niciodată.

Am văzut azi, când mergeam spre birou, copii ce așteptau cuminți ca lumina verde a semafoarelor să le dea voie să înainteze spre Școală, spre un nou drum, spre viitor. I-m văzut ținându-și timizi părinții de mână, i-am văzut alergând și bucurându-se de ziua de LUNI.

Am citit emoția pe chipurile celor mici iar pe chipurile părinților se citea mândria pentru puiuții lor. Erau atât de frumoși, atât de inocenți, atât de puri!

Aveau ghiozdănele mari și flori în mână. Băieții aveau cămășuțe albe iar fetițele fundițe în păr. Se fâstâceau de pe un picior pe altul, se uitau întrebători către părinți și zâmbeau.

„ – Mami abia aștept să descopăr abecedarul ” – îi spunea o fetiță mamei sale

„ – Și eu abia aștept să-i arăt doamnei ce am citit.” – o completase frățiorul ei.

Erau minunați. Ea pitică, el ceva mai mare, îi purta cu grijă mânuța și-o încuraja, ca un bărbățel ce e.

Și oamenii treceau, treceau grăbiți, nici nu aveau timp să îi observase.

Erau mulți, erau gălăgioși dar erau minunați.

Mi-au amintit de mine, de emoțiile din prima zi de școală și de mâna mamei ce nu voiam să o pierd. Mi-am amintit de bucuria cu care miroseam cărțile primite de la școală și de uniforma ce o arătam mândră, tuturor.

Am lăcrimat și am mers mai departe… treburile mele de adult mă așteptau.

Cu oamenii sa nu te grabesti

M-am ars de câteva ori în ceea ce privește relațiile cu cei din jur. Am greșit și eu, au greșit și ei… dar asta nu mai contează. Am vrut sa repar totul, să reclădesc relații, să mă întorc. Crezând că oamenii au aceleași gânduri ca și mine, am început să-i caut, să trag de ei, să mă bag în viața lor, căutând un loc.

Am greșit!

Cu oamenii nu trebuie să te grăbești!

Oamenilor le trebuie timp să se gândească, să le fie dor, să accepte. Nu le este dor atunci când îmi este și mie. Nu mă iartă atunci când îi iert eu și mai ales, nu se întorc când îi chem. Oamenii vin singuri atunci când în locul din care au fost alungați se simt în siguranță. Oamenii te îmbrățișează atunci când sunt siguri că nu îi vei mai lovi și a doua oară. Ei au nevoie de timp!

Și mai au nevoie de dovezi! Dovezi că-ți pare rău, că-i iubești. Vor să le arăți că-ți pasă, nu doar să le spui.

Am învățat că fiecare om care pleacă, poate se va întoarce cândva sau poate nu. Eu trebuie doar să-l aștept fără să-l grăbesc să-l aduc înapoi cu forța. Nu va veni, din contră, va fugi mâncând pământul.

Au ajuns in biblioteca mea – Cărți din Luna Septembrie

Cărți-din-Luna-Septembrie

Luna Septembrie a fost de asemenea, o lună plină din punct de vedere literar. A fost mama mea în vizită și cum și ea e pasionată de cărți am îmbogățit biblioteca în mod considerabil. Să începem:

Anul acesta a fost Bookfest-ul de toamnă în luna Septembrie și bineînțeles că Editura Nemira a avut ofertă căreia nu ai avut cum să-i reziști. De asemenea mulțumită mamei mele mi-am completat colecția cu cărți noi de la Editura Trei. Abia aștept să le citesc și să le răsfoiesc.

Editura Arthur nu avea cum să lipsească lipsească din biblioteca mea iar colecția YoungArt e printre preferata mea.

Cărțile de la Maria

Cărțile sunt primite de la Maria, dealer-ul meu de cărți. Sunt minunate și mi le-am dorit din suflet. A doua plimbarea la Bookfest s-a lăsat tot cu noi achiziții la mega reduceri. Pur și simplu am profitat din plin de reducerile oferite.

Cărțile sunt primite la schimb. Nu am citit nimic de la Epica până acum. Prima carte pe care o citesc de la Epica și este oferită de către Librăria online Libris.

Mulțumesc și celor de la Litera pentru cărțile oferite. Îmi pare enorm de rău că nu au continuat seria Aripi dar sunt nerăbdătoare să citesc cealaltă serie.

Am primit primele 10 volume din cunoscuta serie Gossip Girls. Nu am citit nici un volum și nici nu am văzut serialul. Este un mister pentru mine. În urma unui schimb mi-am completat și colecția Chic de la Polirom Și ultimile dar nu cele din urmă, au sosit tocmai de la Timișoara de la o prietenă dragă!

Cam astea sunt minunatele comori ce și-au făcut loc luna aceasta în biblioteca mea. Abia aștept să văd cu ce mă surprinde Octombrie!

Navigation