Million dolar baby sau cât costă un copil

In d’ale copiilor

Mult. Primul copil adică, mult doamnă mult, al doilea e mai ieftin. Și nu pentru că găsești sponsori, ci pentru că hormonii se mai liniștesc, neuronii se mai luminează și tu capeți ceea ce se numește pragmatism.

Dar la primul… cheltui mai mult decât îți permiți, mult peste rezonabil, pentru că bineînțeles pentru copilul tău îți dorești tot ce este mai bun. Din păcate, TOT. Adică: mobilă de nuc, trandafir, eucalipt, bambus, asortată și acesorizată cu lenjerie de pătuț bio dacă se poate, pereți decorați și colorați în galben pai sau verde molcom, ca să se simtă copilul calm, fericit, nu cumva violetul din tapet să-l dea în colici. Lustră și veioză set, ori cu Barbie ori cu Winnie, sunt comici și prietenoși și sigur nou-născutul de 2 săptămâni îl găsește pe ursulețul galben un tip bonom. Sterilizatorul cel mai scump din farmacie (pentru asta mergeți pe mâna lui Avent al lui Philips), biberoanele musai de la aceeași firmă, ca sterilizarea să fie garantată, tetine multi flow și multi air, oricum multi să fie, să aibă copilul.

Dacă i-ai putea lua avion în loc de căruț, i-ai lua cu siguranță. În schimb te mulțumești cu un Skate sau un Quinny cel puțin. Dacă nu, vorbești cu Gigi din State să-ți trimită prin poștă căruțul ce va sparge gura… parcului. Nu-i problemă că nu intră în lift sau că e greu de simți că-ți plesnește cezariana. O să te descurci, o să suporți crizele de sciatică în privirile invidioase ale mamelor ce-și duc bebelușii în “tip umbrelă”. Da, unii chiar nu se gândesc la copiii lor.

Ar trebui să ai deja Baby Einstein pănâ la ultima ecografie. Toată colecția, să fie acolo, nu știi când îți sare din brațe și desparte în silabe.

Restul sunt mărunțișuri, oricum ai grijă ca totul să fie cel mai cel și cea mai cea. Acum trage linie.

Cam scump, nu? Primul tău copil costă cam un buget pe un an întreg? Cel puțin?!

Al meu a costat aproximativ 2000 de euro doar în prima lună. Apoi am renunțat să mai numărăm. De frică. Cât am folosit căruțul? Puțin, nu era practic pentru noi. De la jucăriile scumpe copilul alegea doar ambalajul și sincer, nu i-a păsat niciodată de Avent.

Dar părinții insistă și mereu caută, economisesc o lună și cheltuie în 5 minute. În plus, întotdeauna te poți baza pe ajutorul necondiționat al firmelor din industria de puericultură. Vor încerca să-ți vândă orice cu promisiunea că al tau va fi cel mai bun, liniștit, mâncacios, sănătos și inteligent.

Toate astea nu le cer copiii la ecografia 3D. Nu  spun că nu vin decât dacă au caruselul cel mai scump atașat la pătuț. Vor doar dragoste, multă ce-i drept. Și hrană. Și scutec schimbat.  În rest, totul e pentru confortul nostru, pentru frustrări și proiecții absurde. Al doilea însă, o să ne coste mult mai puțin.

X-Men Origins: Wolverine

X-Men-Origins

X-Men Origins: Wolverine   : Doi frati, amandoi mutanti, Logan si Victor, nascuti acum 200 de ani, sufera amandoi traume in copilarie si fiecare depinde de celelalt.

Pe scurt, cei doi sunt luptatori si ucigasi, traind un razboi dupa altul. In timpurile noastre, un colonel al Statelor Unite, Stryker, ii recruteaza impreuna cu alti mutanti pentru a forma un commando. Logan isi da demisia pentru a duce o viata modesta si se indragosteste de o invatatoare. Cand Logan refuza sa se re-intoarca la Stryker, colonelul il trimite pe Victor care o ucide pe invatatoare.

Şase ani mai târziu, James, acum merge de numele Logan, locuieste in Canada, cu prietena sa, Kayla SILVERFOX (Lynn Collins). Colonelul Stryker localizează Logan şi-l avertizează că cineva este uciderea de membri ai echipei; atât Wilson si Bradley sunt morţi. La scurt timp după aceea, Victor Kayla crime şi atacuri Logan. Stryker Logan oferă o modalitate de a bate Victor;

Logan trece printr-o operaţiune de a consolida scheletul său cu adamantium, un metal practic indestructibile. Inainte de procedura, Logan solicită pentru tag-uri câine nou inscriptionate cu “Wolverine”, bazat pe o poveste care ia spus Kayla. Odată ce procedura este completă, memorie Stryker ordinele lui Logan şterse, dar aude Logan şi lupte drumul afară.

Logan ascunde la o fermă, dar Zero doua zi l-piste jos. Zero atacuri Logan, uciderea proprietarii fermei (Max Cullen şi Julia Blake), dar mai târziu Logan ucide Zero şi continuă lui de răzbunare.

Localizează Logan Wraith şi Dukes şi le solicită cu privire la amplasarea unui nou laborator Stryker, denumit în continuare “Insula”. Ei spune-i să găsească Remy Lebeau (Gambit) (Taylor Kitsch-ul), care au scăpat şi ştie locaţia Island.

Gambit Logan localizează în New Orleans, şi solicită pentru locaţia de pe insulă, dar Gambit suspecţi Logan a fost trimis să recupereze el şi atacuri. Victor reuşeşte să găsească Logan şi, după uciderea Wraith, îl atacă. Când Logan este pe cale sa-l omoare Victor, întrerupe Gambit, oferindu-Victor şansa de a scăpa.

Rio 2011 – Recenzia Filmului. Merită văzut acum, după 10 ani?

Rio-2011

Filmul Rio 2011   : O animatie computerizata americana 3D produsa de catre studiourile Blue Sky si regizata de catre Carlos Saldanha. Titlul filmului se refera la orasul brazilian Rio de Janeiro, unde are loc actiunea.

In film intalnim vocile lui Anne Hathaway, Jesse Eisenberg, Jemaine Clement, George Lopez si Jake T. Austin. Filmul spune povestea lui Blu, un macau albastru care este dus la Rio de Janeiro pentru a se imperechea cu o femela. Acesta ajunge sa se indragosteasca de Jewel si amandoi trebuie sa scape de Nigel, un cockatoo.

Într-o zi, un ornitologist brazilian pe nume Túlio Monterio o informează pe Linda că Blu este de sex masculin si este ultimul din specia sa. Túlio, de asemenea, spune că a descoperit o femeie Spix Macaw de la Rio numita Jewel, şi oferă şi ei să ia Blu să se împerecheze cu ea la conservarea speciilor.

Túlio, Linda, şi discuri Blu sunt transportaţi cu avionul la Rio, în cazul în care Blu intalneste un Cardinal Red-creastă numit Pedro şi lui Galben Canare prieten Nico. Blu este dus la aviară Túlio lui, şi se încadrează în dragoste cu Jewel, care doreste cu disperare sa scape in pustie. Blu şi Jewel sunt capturati de un băiat pe nume Fernando şi o creastă de sulf-cacadu nume Nigel, care lucrează pentru un grup de contrabandişti, condus de Marcel.

Nigel spune celor doi că el a fost odată un interpret populare pe un program de televiziune, dar el a fost curând înlocuit cu un papagal. Înveninat de această experienţă, Nigel este specializată în captarea păsări exotice, cum ar fi Jewel. Blu şi Jewel fugi de Nigel şi contrabandiştilor, care se încheie într-o junglă.

The Shrine 2010  – Un Film de Neuitat

The-Shrine-2010

The Shrine 2010   : Un tanar American care a plecat in excursie prin Europa a fost dat disparut iar un grup de jurnalisti au legat disparitia sa de un orasel din Polonia.

Acestia calatoresc in acel oras in speranta de a rezolva acest caz, dar dau de un grup ostil de localnici. Fara scapare, acestia ajung in curand victima unui ritual de sacrificiu uman, si descopera in curand ca acest orasel ascunde un secret mai negru decat isi pot imagina.

Pentru a-si re-aprinde cariera ca jurnalista si ca sa-si repare relatia sa, Carmen (Cindy Sampson) il invită pe prietenul ei fotograf Marcus (Aaron Ashmore) şi interne ei Sara (Meghan Heffern) intr-un sat polonez fictiv din Alvania (litera V nu este o parte din alfabetul polonez modern), pentru a investiga dispariţiile unor turisti in acea zona. Ultima persoană disparuta a fost Eric Taylor (Ben Lewis).

Cand ajung in Alvania acestia constata ca oamenii din sat sunt foarte secretosi, neprietenosi şi neprimitori, la fel cum este descris în ultima intrare în jurnalul lui Eric. Ei au, de asemenea, la faţa locului o zonă dens de ceaţă ciudată care pare a fi concentrat numai într-o parte a pădurii, care este, de asemenea, menţionat în notele lui Eric.

Ele sunt ameninţate de către săteni şi ia spus să plece din sat, atunci când încearcă să se îndrepte spre ceaţă. Lăsând sat iniţial, se întorc la ceaţă să investigheze în continuare, la insistenţele lui Carmen. Sara intră în ceaţă prima şi dispare în ea.

Carmen intră în ceaţă, în scopul de a găsi Sara, numai să vină peste o statuie diabolic care pare să se îndrepte spre faţă Carmen ori de câte ori ea este. La ieşirea din ceaţă, ea găseşte Sara şi Marcus. Sara şi Carmen ambele vorbesc despre a vedea statuia. Ambele sunt un pic dezorientat şi auzi voci ciudate în şoaptă

Și Părinții Cresc

Atunci când ne gândim la rolul nostru ca părinți, o mare parte din acest rol trebuie să includă moduri prin care noi putem obține pace și liniște, moduri prin care putem evita conflictul și suferința în viața copiilor noștri. Acest proces de a aduce liniște și echilibru este important atât pentru copii, cât și pentru părinți.

Primul pas spre echilibrul și fericirea copilului este echilibrul și fericirea părintelui. Atunci când vedem procesul parental ca pe o obligație sau un sacrificiu, șansa unei satisfacții parentale și a unei reușite autentice este minimă. Atunci când satisfacția parentală provine din dorința noastră de a ne vedea copiii realizați, împliniți, feriți de suferințe și de emoții negative, facem primul pas spre haos.

A FI PĂRINTE, NU TE ANULEAZĂ CA OM

Oricât de important este rolul nostru de mentor în viața copiilor noștri, primul pas în a fi un ghid bun este să acceptăm două aspecte importante:

  1. trăirile emoționale ale copilului nu ne aparțin;
  2. copilul NU este reprezentarea noastră, ci a SA.

Ce înseamnă faptul că rolul de părinte nu ne anulează ca om? Simplu. Faptul că noi, ca și copilul pe care îl avem în grijă, suntem în contină dezvoltare. În momentul în care devenim părinți nu ajungem la un punct de revelație absolută, în care deținem brusc o capacitate naturală de a oferi soluții infailibile sau răspunsuri exacte și definitive. Din contră. În momentul în care devenim părinți nu accesam din primul moment propriile compartimente de informații, ci compartimentele în care am adunat pe parcursul vieții, într-o oarecare ordine, informații primite de la alții. Pentru a vizualiza mai bine, în acel moment, avem acces la aspectele care ne-au marcat în propria dezvoltare ( atât in copilărie, cât și ca adulți).

În sertarul nostru cu informații, putem avea foarte multe date: de la abilități însușite natural, până la comportamente distructive, construite pe o structură traumatică subliminală. Mai pe scurt, ne vom da seama cu stupoare că suntem produsul expunerilor noastre și că avem mult prea puțina forță asupra acestor tipare.

Dacă am avea câte o oră în plus în viață pentru toate momentele în care ne dăm seama că ne transformăm în ceea ce nu ne plăcea la părinții noștri, în interacțiunile cu propriul copil am trăi o viață extrem de lungă.

De câte ori nu v-ați surprins repetând erorile părinților cu propriii voștri copii, dar oricât de mult ați încercat să opriți procesul, a fost un insucces? Să fim sinceri cu noi înșine. Aproape de fiecare dată când situația în care ne-am aflat ca părinte era extrem de apropiată din punct de vedere al trăirilor emoționale cu situația în care ne-am regăsit ca și copii. Absurd! – va spune rațiunea noastră. Cum într-o situație în care ne-am promis că vom proceda altfel cu propriul copil ajungem să repetăm comportamenul părinților noștri? Simplu. Ne pedepsim ca părinți. Până nu vom avea intenția reală de a lua decizii proprii în interacțiunile cu copiii noștri nu vom fi nimic mai mult decât o combinație a celor care ne-au crescut pe noi. Ca urmare, ne vom priva pe noi înșine de satisfacție parentală, acționând automat la situațiile create.

Cum scăpam de „pedeapsa” pe care ne-o aplicăm. Cum ieșim din cercul vicios?

Da, este greu de acceptat faptul că, atunci când simțim emoții negative ca părinți se întâmplă din cauză că suntem mentori din inerție. Să explorăm și mai profund acest aspect.

Într-un procent de aproape 100% doar un părinte care a fost lovit ca și copil, nefiind ghidat adecvat să își manifeste frustrarea, își va lovi propriul copil. În momentul în care vă loviți copilul ca manieră de disciplină, trebuie să vă trageți un semnal de alarmă. Evident, până în acest moment, nu aveți capacitatea ca adult de a vă manageria frustrarea, incapacitate pe care o transmiteți acum, prin expunere și repetitivitate, propriului copil. În acest moment, părintele care își lovește copilul va găsi cu ușurință argumente în sprijinul acestei metode de disciplină.

Să facem un pas în spate și să vizualizăm agresivitatea fizică. Vă propun un simplu exercițiu de logică.

  1. Să presupunem faptul că lovitura oprește un comportament nedorit, învățând copilul să nu mai repete acest comportament.
  2. Să presupunem că un adult are un oarecare control asupra propriului comportament, o mai buna analiză a realității. Ca atare, o capacitate sporită de a schimba un comportament nedorit.

Acum să vă ofer o situație ipotetică. Ați uitat, pentru a treia oară în această săptămână, să închideți ușa magazinului în care vă faceți cumpărăturile zilnice. La a câta abatere ați accepta ca vânzătoarea să vă agreseze fizic? Care ar fi reacția voastră în momentul în care ați fi agresați fizic? În acest moment, în timp ce citeați acest exercițiu ați gândit ceva asemănător: „ nu are nicio legătură, eu sunt părintele acestui copil.” Dacă ați gândit asta, atunci în ce poziție de autoritate ar trebui să fie un adult față de voi, pentru ca voi să acceptați lovituri din partea lor ca modalitate de a vă corecta un comportament? Vă voi lăsa să vă răspundeți singuri la aceste întrebări.

„Scoala Altfel”, Un Haos Organizat

Azi am avut prima dată ocazia să particip la o activitate educațională și nonformală, în cadrul programului „Școala altfel”, dar nu ca pedagog, ci ca părinte și însoțitor de grup. Nu m-am pronunțat referitor la această temă, pentru că nu știam exact cum se desfășoară acum, ce presupune de fapt.

Am plecat din învățământ în 2010, nu am mai prins această reformă. Până în 2010, activitățile extrașcolare (existau aceste activități de când am început să lucrez în învățământ) erau organizate la nivel de unitate de învățământ. Mulți ani la rând am fost responsabilă cu întocmirea acestor planificări, cum erau și celelalte colege de breaslă. În cadrul grădiniței existau activități comune, precum expozițiile de ziua mamei, serbările de sfârșit de an și 1 iunie, când fiecare grupă contribuia cu o lucrare sau cu un scurt program artistic. Existau, de asemenea, activități extracurriculare doar pentru efectivul unei singure grupe. Fiecare grupă întocmea o planificare cu activități extrașcolare, care era o completare a programei preșcolare. În fiecare lună aveam programată o activitate nonformală sau informală, în funcție de temele abordate și prelucrate. În fiecare lună, deci, „plecam undeva”.

Toamna ieșeam cu copiii în parcul de lângă grădiniță, unde adunam castane, ghinde, frunze colorate, din care făceam colaje și le foloseam ca material didactic la matematică. O altă activitate extrașcolară specifică toamnei era mersul la piață. Piața de zarzavaturi era la vreo 500 de metri de grădiniță. Copiii aduceau coșuri și porneam la cumpărături. Scopul didactic era recunoașterea legumelor și comunicarea, exersarea unor dialoguri scurte.

Iarna îi scoteam pe copii la derdeluș, la săniuș. Ne bulgăream, făceam oameni de zăpadă.

Dacă vorbeam despre ocupații și meserii, mergeam în vizită la locul de muncă al unora dintre părinți. Astfel am fost la salon de coafură, la moară, la fermă, la birouri.

În perioada mai-iunie mergeam la Zoo sau făceam o petrecere în aer liber, când aveam în grupă copii care locuiau la casă.

Aceste activități extrașcolare erau GRATUITE, mai puțin spectacolele de teatru de păpuși (la teatrul Ariel am avut abonament aproape anual) și deplasările la Zoo.

Măcar de două-trei ori pe săptămână ieșeam cu copiii în curtea grădiniței, în general de la ora 10:30-11:00 până la 11:30-11:45.

Toți pentru unul și unul pentru toți”

Ei, acum copiii ies în curte o dată pe an, în „săptămâna altfel”. Petrecerea timpului liber în natură sau chiar și învățatul în aer liber ar trebui să fie o activitate cât se poate de firească, nicidecum ceva neobișnuit, ieșit din comun, să se întâmple o singură dată pe an.

Activitățile extrașcolare acum sunt plătite din banii părinților. Așadar, toată grădinița se deplasează într-un singur loc, cum s-a întâmplat și azi la grădina zoologică.

Ajunși la destinație, ne-am dat seama că și alte instituții au optat astăzi pentru Zoo, la fel cum am făcut și noi. S-a umplut grădina zoologică de copii, precum un stadion, ceea ce dovedește că ori nu sunt foarte multe locuri de interes general în oraș, ori imaginația pedagogilor e săracă. Oricare să fie cauza aglomerației, reduce mult eficiența actului educativ.

Supravegherea copiilor era foarte dificilă în aceste condiții. Metode alternative de pedagogie? Căci săptămâna aceasta despre asta vorbim de fapt. Nici vorbă.

Copiii ajunși în sfârșit în natură erau captivați, motivați de tot felul de stimuli. Unii vroiau să vadă iezii iar alții iepurii, lebedele. Noi însă le spuneam că trebuie să meargă doi câte doi, în rând, frumos și să observe animalele atunci când spunem noi și cât timp decidem noi. Noi eram adulții atotputernici, iar ei se supuneau, nimic nou sub soare. Nu aveau încotro, nici noi nu aveam de ales, pentru că riscam ca ei să se rătăcească. Așadar, a devenit mai importantă siguranța fizică a copiilor, decât scopul pentru care am mers la Zoo. Mergeam toți în rând, cu pași grăbiți, pentru că veneau alți copii după noi.

Nu am putut stimula și încuraja curiozitatea individuală a copilului mic, care își dorea de fapt să vadă mai îndeaproape animalul lui preferat, vroia să-l observe, să-l cunoască. Astăzi acești copii voiau să învețe și noi, adulții, care i-am motivat și le-am captat atenția, nu i-am putut lăsa. Nu era nici timp, nici spațiu suficient pentru mișcare, pentru o observare sistematică eficientă, pentru studiu în grup sau individual. Nu era timp să ridicăm o frunză, să privim mugurii, să adunăm păpădii, să ne jucăm în iarbă. Nu era spațiu să privim comportamentul animalelor.

Era prea multă gălăgie să auzim sunetul pădurii, al păsărilor, al animalelor.

Eșecul zilei de astăzi nu era greșeala pedagogilor. Pedagogii au desfășurat și până acum astfel de activități extrașcolare, însă fără stres, fără limite fixe și rigide. Activități poate chiar mai multe decât se desfășoară acum, pentru că le făceau cu plăcere și erau scutiți de hârțogării (aprobări, procese verbale și alte documente).Regula aceasta nouă este prea rigidă și, prin faptul că este obligatorie, nimicește și cele mai nobile inițiative. E profund greșit ca aceste activități extrașcolare să fie legate de o perioadă atât de scurtă și dată. Activitățile comasate și prea multe își pierd valoarea educațională și transformă o inițiativă bună în haos.

Gradinite Si Scoli Deosebite

Grădinițele comuniste

Grădinițele moștenite din regimul comunist sunt înconjurate de garduri înalte și spațiul verde în mare parte este înlocuit cu beton. În cele mai multe instituții, câte 20-30 de copii sunt rugați sau chiar obligați să stea într-o singură încăpere mică, unde nu au loc suficient să se miște, să se joace. ”Norocoșii” scapă după patru ore, dar cei mai mulți pitici sunt nevoiți să petreacă opt ore pe zi între patru pereți, căci din sala de grupă nu se iese ușor! Școlarii măcar au câte zece minute de libertate de mișcare după o activitate statică de 40-50 de minute. Cei mai dezavantajați sunt însă cei mai mici pitici. Ei ies din sală doar să meargă la toaletă. De când s-a introdus în programa școlară „Școala Altfel”, mișcarea în curtea grădiniței a devenit o activitate ”extrașcolară” atât de deosebită, încât poate fi realizată doar o singură dată pe an. Sălile de grupă nu sunt dotate de obicei cu mobilier adecvat, cât despre jucării educative? Ce să mai zic…Mediul educațional este depășit. Mulți copii au acasă condiții mult mai bune decât la grădiniță, iar singurul punct forte al acestei instituții rămâne doar socializarea.

Grădinița ”outdoor”

Dacă pornim de la premisa că noi, ca adulți, îi pregătim pe copii pentru viață, în primul rând trebuie

să-i învățăm să se adapteze mediului în care trăiesc. În țara noastră da, câteodată bate vântul, mai și plouă, ninge, vara bate soarele puternic. Copiii noștri trebuie să se obișnuiască cu acest mediu natural dat, pentru a crește sănătos. Încuiați într-o încăpere și privați de libertatea de mișcare, nu vor reuși.

În grădinițele ”outdoor”, curtea este amenajată ca un spațiu educațional. Astfel, copiii se pot juca, găti, construi, planta și observa mediul înconjurător zi de zi, întărindu-și astfel și sistemul imunitar. În unele locuri, chiar și activitățile de pictură se țin în aer liber, pe cartoane uriașe fixate pe gardul grădiniței.

Grădinița Fuji

În Japonia, câțiva arhitecți renumiți, precum Takaharu,Yui Tezuka, Kengo Kuma, Ben Nakamura au inițiat un proiect ambițios, care într-adevăr revoluționează sistemul educațional. Ei au construit o grădiniță pentru 700 de copii, în care prichindeii nu sunt încuiați în încăperi mici, ci li se permite să aleagă liber dintre activitățile oferite de cadrele didactice. În această grădiniță, copiii se joacă afară și încăperile sunt în așa fel construite, încât sunt folosite doar dacă este prea frig pentru cei mici să stea afară. Copiii fac mișcare în medie, patru kilometri pe zi, pentru că spațiul educațional ”supraveghează” copiii. Curtea grădiniței are forma unui cerc, astfel piticii ajung înapoi în locul din care pornesc.

Grădinița Fuji este o unitate de învățământ la care noi deocamdată doar visăm. Dar cine știe? Poate nepoții noștri vor aveau o soartă mai bună decât a noastră.

Grădinițele din Finlanda

Grădinițele din Finlanda promovează intens egalitatea. Toate grădinițele, indiferent că ne aflăm în capitala țării sau într-un mic sat, sunt la fel de bine dotate, sunt spațioase și bogate în materiale didactice. Finlandezii știu foarte bine că, așa cum zugravul nu poate renova casa fără vopsele, nici cadrele didactice nu pot lucra eficient fără materiale didactice. ”Lasă că pot desena și ei o mâță, dacă trebuie”, e politica universală la noi în învățământ.

Dacă îi spun zugravului să pregătească niște vopsele din coji de ceapă, nu știu zău cum va arăta încăperea după această zugrăveala. Așa și cadrele didactice, au nevoie de niște resurse decente pentru a capta măcar atenția celor mici, căci în zilele noastre ele concurează cu toate animațiile de pe Youtube și trebuie să aibă metode didactice mai captivante decât aplicațiile și jocurile descărcate din Google Play sau Apple Store. Mâța nereușită desenată de educatoare drept material didactic, pe o foaie simplă, nu mai este suficientă, pentru că micuții sunt deja obișnuiți cu ilustrați și imagini mult mai atrăgătoare.

Copiii finlandezi nu sunt duși cu mașina la școală, ci sunt motivați să meargă singuri la grădiniță cu bicicleta sau cu autobuzul. Nu ne vine să credem? Așa este!

Există o lege în Finlanda care îi obligă pe părinți să-și înscrie copilul la grădinița cea mai apropiată de locuința lor.

Școala din Stockholm

În școala din Stockholm, proiectată de arhitectul Rosan Bosch, nu există bănci și clase. În loc de mobilierul școlar clasic, au creat un spațiu pedagogic cât se poate de modern și atractiv pentru copii.

Materialele didactice digitale nu lipsesc din această școală. Copiii sunt stimulați să lucreze cât mai mult individual, folosind tehnologii de vârf. O mare parte a procesului de învățare se realizează pe laptopuri, tablete, iar elevii pot studia pe fotolii comode, folosind căști. Activitățile susținute în grup sunt denumite ”village”, la care de asemenea, sunt încurajați copiii să participe.

Școala viitorului

În 2003, compania Microsoft a investit nu mai puțin de 63 de milioane de dolari în construirea unei școli futuriste, în Philadelphia, denumită Școala Viitorului. Deși compania lui Bill Gates a anunțat inițial că va plăti integral costurile necesare construirii școlii, până la urmă fondurile au venit de la districtul școlar zonal. Școala, deși respectă în mare parte organigrama clasică, se diferențiază de instituțiile clasice prin faptul că elevii folosesc tehnologii de vârf în educație. Fiecare elev are un laptop personal, pe care îl poate duce chiar și acasă, nimeni nu folosește hârtia și creionul. Cel mai priceput mentor, susțin ei, este internetul.

Cantina e digitalizată, orarul e online, metodele de învățare sunt nonconformiste.

Se pot face comenzi online la Deichmann?

Acum vreo luna am demarat procesul de cautare ghete de piele pentru iarna. Am verificat cateva site-uri in cautarea perechii potrivite dar nimic nu m-a convins. Fie pentru ca erau prea scumpe, fie pentru ca ma temeam ca nu mi se va potrivi perechea si voi pierde destul timp cu returulsi banii blocati. Am gasit cateva modele interesante la Deichmann pe site insa ele nu era disponibile pentru comanda pentru ca nu se pot face comenzi online la Deichmann si nici nu se gaseau fizic in magazinele din minunatul meu oras Ploiesti.

Am verificat si pagina de Facebook a celor de la Deichmann pentru a le face o sugestie de magazin online si pentru a le intreba de ce nu sunt toate modelele de pe site in toate magazinele din tara. Acolo am aflat, din postarile celor care administreaza pagina, dar si din replicile utilizatorilor Facebook ce comentasera pe acolo, ca exista posibilitatea de a cere “transfer”pentru o pereche de incaltaminte care imi place din magazinele unde ea se afla catre un magazin care imi este aproape mie.

Am sunat la numarul de pe site 021 300 2671 (L-V 10:00-14:00) si am comunicat unei angajate a call centerului Deichmann modelele si marimile pe care le doresc in Ploiesti. Termenul maxim este de 14 zile calendaristice parca.Am comandat doua modele, ambele marimea 37.

La scurta vreme (maxim 6-7 zile) m-au sunat sa merg in magazin. Am mers, venise doar una dintre perechi, ghetutele nu mi s-au potrivit si nici nu aratau asa bine in realitate, iar partea buna este ca nu a trebuit sa le cumpar. Dar mi-am gasit alte ghetute, tot din piele, mult mai misto si mi s-a potrivit marimea 36, cu care am plecat acasa incantata 🙂

Astazi m-au sunat din nou, ca a venit si cea de-a doua pereche si ca am la dispozitie maxim 7 zile sa merg sa le vad / probez si sa ma decid daca le cumpar sau nu. Mi se pare foarte misto carateristica aceasta, si daca timpul de asteptare ar fi putin mai mic, ar fi perfect 🙂

Sa va fie de folos! 🙂

La revedere, grădiniță…

Astăzi nepoţica mea a avut prima festivitate de absolvire din viaţa ei, a absolvit grădiniţă :))

Emoţionant moment, în timpul discursului care a precedat serbarea am avut chiar tentativa să vărs o lacrimă, mi-am păstrat însă calmul şi mi-am înghiţit nodul din gât.

Întotdeauna mă emoţionează despărţirile de colectiv, de oameni dragi pe care îi vezi des şi cu care împarţi o sumedenie de amintiri. Spre exemplu, la jobul actual, principala motivaţie pentru care nu demisionez este colectivul minunat pe care sunt norocoasă să îl am.

Revenind la serbarea de grădiniţă, emoţiile au fost mari şi datorită faptului că am avut întotdeauna o mare pasiune către aria asta pedagogică/training, motiv pentru care am şi terminat un liceu cu atestarea “educatoare-invatator”. Aş fi putut fi eu în locul acestor doamne educatoare care îşi luau rămas bun de la nişte copii frumoşi şi drăgălaşi. Plus că în cei trei ani de grădiniţă ai nepoatei mele, în cel puţin un an şi jumătate eu am dus-o dimineaţa la grădiniţă şi îi cunosc şi eu pe puşti. Şi ei pe mine.

A fost drăguţ şi emoţionant, mai ales că am realizat pentru a nu ştiu câta oară că ne trăim copilăria prin copiii de lângă noi. Prima zi de grădiniţă, ultima zi de grădiniţă, prima zi de şcoală, prima teză, prima coroniţă cu premiu, primul examen, primul banchet. Iar faptul că le retrăim prin ei şi cu ei le întăreşte statutul de comori în viaţa omului.

De notat ar fi faptul că ulterior am fost nemulţumită de rolul acordat nepoatei mele în întreaga serbare. E extrem de neplăcut să îţi simţi copilul neapreciat la adevărata capacitate ( şi nu vorbesc de subiectivism, serios). De ce nu încearcă educatoarele să caute o cale de mijloc? Fiecare părinte vrea ce este cel mai bun pentru al său odor şi dacă nu primesc, asta îi face foarte trişti :))

În plus, la final, la acordarea unor ‘mini-diplome’ de absolvire, directoarea, aflată la eveniment, felicita anumiţi copii în momentul în care îşi ridicau diploma, iar pe-a noastră şi nu numai, a sărit-o.

Mi-a stat pe limba să îi atrag atenţia că este nesimţita (scuzaţi expresia, dar m-a scos din minţi), nu e ca şi cum unii copii luaseră oscarul şi alţii nu, încheiau trei ani de gradiniti fireşti în evoluţia omului, nu meritau toţi felicitări, pe rând sau la comun dacă nu dorea să vorbească prea mult? Nu o să mor eu de drama asta dar este un gest de bun simţ.

În rest, o petrecere cu gânduri frumoase, zâmbete şi fericire! Felicitări, piticuta! I love you!

Vrei sa pleci undeva in vacanta, dar nu sti unde? Uite o idee !

ZIMBRARIA NEAGRA , BUCSANI !

Zimbrul a disparut dupa teritoriul Roman in secolul al 19-lea, din cauza vanarii acestui animal, foarte multi voiau sa-l vaneze incat au mai ramas foarte putine specii de zimbru. La inceputul anului 2010 au mai venit inca 4 specii de zimbri.

Zimbrul este o specie de bizon cautat in Europa, animalul a fost descris prima data de catre Carl Linne in 1758, se spune ca a fost o specie pericol. Zimbrul este cea mai grea specie de pe uscat, cantarind de la 400 la 1020 kg, el este foarte masiv. Ei sunt pe cale de disparitie asa cum v-am zis mai sus.

Ei traiesc in paduri si nu prea au dusmani aproape deloc, bine ei au avut niste avertizari si conflicte cu ursii si lupii.

In Europa de vest, zimbrii au fost ucisi de catre cei care vaneaza iar foarte multi au fost lasati sa-i vaneze din motive proaste. Ultimul zimbru a fost in Moldova si a murit in 1762 iar cel din Transilvania in 1790. In estul Europei ei au fost propietarii polonilor, lituanieni si tara Ruseasca.

In 1925 au mai ramas cam 43 de zimbri in lume, iar ultimii zimbri in salbaticie au fost ucisi de catre braconieri dupa razboi.

In Romania poti vedea zimbrii in Rezervatia Neagra de la Bucsani, cea mai mare rezervatie din Romania ca numar de exemplare. Pentru ei a fost facut un tarc cu o lungime de 180 hectare iar in acest loc ei sunt in libertate, nu sunt deranjati de nimeni si sunt foarte adorabili, doar sa nu te apropii de ei pentru ca te pot lovi in orice moment.

Sper ca va veti duce si veti trai aceasta vacanta, sper ca v-am fost de folos !!!

O perspectiva a sportului in viata de zi cu zi, cum vad eu sportul.

O perspectiva a sportuli!

In viata  de zi cu zi avem nevoie de foarte mult sport pentru ca sunt din ce in ce mai multi oameni supraponderali , care nu fac nici pic de sport si stau in fata unui computer ore insiri si nu fac nimic.

Acesti oameni sunt facuti sa fie grasi pentru ca daca vor sa slabeasca , 90% dintre ei nu au tupeul/curajul de a face asta ,  pentru ca le este extreme de lene.

Oamenii carora le este  lene  sa faca sport o sa le fie foarte greu in viata , se zice ca oamenii lenesi fac cancer mai repede. Aveti grija de copii vostri si de mici trebuie bagati la un sport pentru ca ei fiind mici , corpul lor se dezvolta din ce in ce mai bine si repede , ei facand sport corpul se defineste si ei cresc in masa musculara si in tot din simplul fapt ca l-ai bagat la un sport si nu l-ai lasat sa-si petreaca timpul doar pe un computer.

Orice om are nevoie de sport , cred ca ati vazut vreodata un batran la 70-80 de ani care totusi alerga in parc s-au facea sport , acel om se poate numi un om foarte mandru de el , pentru ca acel om a facut sport toata viata lui si toata copilaria lui , d-asta face sport si la batranete pentru a nu face boli sau mai stiu eu ce.

Stiti ca 90% din oamenii batrani care fac sport sunt 100%  sanatosi. Ei sunt sanatosi din toate punctele de vedere , sunt mai sanatosi decat copii uneori , d-asta sunt ei asa mandri de ei si plin de viata cu oricine. Deci trebuie sa faceti sport cat mai mult , sa aratati bine , sa atrageti anumite persoane , etc. Ca sa fi sanatos trebuie sa faci sport si sa mananci bine , atat.

Mesajul unui profesor de excepţie: „Avem o țară plină de imbecili cu studii superioare, care nu știu că America e continent. Sunteți o generație aproape pierdută”

 

Mesajul unui profesor de excepţie: „Avem o țară plină de imbecili cu studii superioare, care nu știu că America e continent. Sunteți o generație aproape pierdută”

Un profesor de literatură engleză de la una dintre cele mai bune universități din România a hotărât ca, înainte de a ieși la pensie, să adreseze un mesaj destul de usturător studenților, încercând, pentru ultima dată, să “deschidă ochii digitali ai copiilor.”

Redăm îndemnul profesorului

“Pentru ce ați venit aici?

N-aș vrea să strig la voi, pentru că n-are sens, oricum n-o să mă înțelegeți. Nimeni nu are nevoie de voi aici, stând așa pe bănci, așteptând o minune și privind plictisiți înainte. Mergeți acasă, pentru că pierdeți timpul, vă pierdeți viața! Universitatea e un loc pentru învățat și nu aveți nici un drept să-l împuțiți cu lenevia voastră. Dacă vreți să învățați, sunteți bineveniți. Dacă nu, ieșiți afară, nimeni nu vă vrea aici.

Avem o țară plină de imbecili cu studii superioare, care nici măcar nu știu că America e continent, nu țară. Nu mai avem nevoie de fantome zombate care vin aici ca să-și ia o diplomă. Diploma aia poți s-o folosești doar atunci când se termină o anumită hârtie în casă. Nu vă mințiți pe voi înșivă: mai mult de jumătate dintre voi vor ajunge să lucreze la o fabrică sau într-un restaurant, pentru că sunteți lenoși și aroganți!

Sunteți o generație aproape pierdută. Nu vă interesează nimic, în afară de telefoane și laptop-uri și stomacurile voastre. Aveți o minte putrezită. Poate vă credeți mai inteligenți decât alții, poate câțiva dintre voi și sunt dar restul, restul sunteți toți la fel de mediocri. Pentru asta ați și venit aici – să acumulați cunoștințe, nu să putreziți în bănci! Nu vă irosiți unica șansă de a ajunge cineva. În epoca contemporană, unde informația digitală deține puterea, iar mintea umană este folosită din ce în ce mai rar, voi puteți să luați puterea în mâinile voastre, dar fără voință și cunoștință, o veți pierde foarte rapid.

Eu nu vreau să vă țin morală pentru că știu cum e: să ți se țină morală când ești tânăr și simți că toată lumea e la picioarele tale. Am fost și eu pe acolo și mi-e familiar sentimentul dat – nu contează ce studii faci, contează să știi să te descurci. Dar nu e mereu așa și nimeni n-o să țină cont de sentimentele voastre interioare sau de cât de bine puteți juca cărți sau jocuri video atunci când o să vă angajeze. Cunoștințele vor fi pe primul loc, iar puterea fizică și înfățișarea pe-al doilea.

Părinții voștri nu vor trăi mereu, trebuie să realizați asta. Sunteți maturi și nu mai are rost să avem tabu-uri. Da, vor muri, și veți muri și voi. Dar ei, în comparație cu voi, vor lăsa ceva în urma lor, ceva cu care vor, cu care trebuie să se mândrească, și acel ceva sunteți voi. Dacă nu vreți să puneți mâna pe carte și să vă schimbați spre bine, să acumulați ceva ce, în comparație cu excesul de hormoni și prietenii de-o noapte, nu va dispărea niciodată, pentru voi, atunci faceți-o măcar pentru părinții voștri.

Faceți-o pentru acele persoane care au muncit toată viața lor pentru ca voi să aveți unde dormi, să aveți ce mânca și să-și permită acel computer în fața căruia vă pierdeți zilele și nopțile. Data viitoare când mergi la baie, privește în oglindă și întreabă-te dacă părinții tăi s-ar mândri cu așa odor. Eu nu.

Sper ca următoarea noastră întâlnire să aibă loc într-o bibliotecă, nu restaurant fast-food. Rămâneți cu bine.”

Dumneavoastră ce părere aveți ?

Flickr’d

Nu-i de mirare ca mai multi de pe-aici ne dam pe Flickr. Pe langa contul ‘colectiv’, suntem cativa McCanneri mai trigger-happy. Mi s-a parut interesant modul in care posteaza fiecare:

Doina, Pitzi si Andreea sunt mai artisti, Anca si Vlad au un stil mai practic (desi Anca mai si picteaza), Bogdana mai face pe fotograful pe la conferinte, Alex face pe rebelul si se incapataneaza sa-si puna pozele altundeva, Fodo pune poze cu el si cu lucrarile lui, iar Diana n-a mai uploadat nimic de vreo 2 ani. Si mai sunt si eu pe-acolo, pe undeva.

Si lista va continua, pe masura ce alti fotografi amatori de-ai nostri (care se si pricep) vor descoperi notiunea de photo sharing. Nu-i asa, Eugen?

Conferinte cu Olimpici

Luni (7 mai) si Marti (8 mai) sunt conferintele din cadrul Olimpiadelor Comunicarii, care nu trebuie ratate. Va invitam si noi, marti, la una din ele (unde vom face si un mic anunt).

De ce instrumente ai nevoie pentru a supravietui in lumea creativilor?

Un job in cadrul departamentului de creatie este visul oricarui tanar pasionat de publicitate. Agentiile de advertising se plang insa ca juniorii care doresc sa se angajeze sunt motivati doar de mirajul salariilor si al faimei de care se bucura creativii premiati.

Conferinta isi propune sa ofere o imagine concreta despre organizarea unui departament de creatie, despre procesele si instrumentele folosite de creativi pentru a livra output-uri de premiu.

Meet Diana

Diana Ilut e romanca de origine, dar e de ani buni prin Franta, si studiaza Comunicare Hypermedia la IMUS (Institut de Management de l’Université de Savoie). A stat pe la noi vreo luna, in cadrul unui internship in Client Service. Si i-am pus niste intrebari. Chiar daca veti constata niste dezacorduri sau mici erori gramaticale, noi respectam faptul ca totusi vorbeste limba romana. Si oricum, noua ni s-au parut chiar amuzante.

Adica ce studiezi, de fapt?

Strategii de comunicare si mass media, logiciele de montage de grafisme.

Cum de-ai ajuns pe la noi?

Voiam sa descopar publicitatea si in tara mea de nastere , in domeniul asta cred ca trebuie o curiositate nelimitata… Si internationala! McCann exista si in Paris, dar in Bucuresti voiam sa fac practica, sa vad altceva.

Si ce faci la noi?

Observ si invat mai mult decat sa fiu responsabila de anumite proiecte, deci ajut cind pot.

Dupa mai bine de 3 saptamani prin agentie, cum te-ai integrat in peisaj? Ce ai invatat? Ce i-ai invatat tu pe colegii tai temporari?

Cred ca m-am integrat bine in peisaj, dar totusi.. Ma inebuneste orasul asta! Multa lume , multa nebunie.. M-lipseste Franta

foarte mult. Dar am avut noroc, am fost foarte bine integrata, toata lumea foarte simpatica cu mine. Am invatat multe in McCann, nu stiam nimic de departamentul Client Service , cum lucrati , ce faceti. Este foarte interesant si ma bucur, am invatat in detalie cum se pune pe picioare un concept publicitar.

Deci te indrepti spre publicitate…

Sigur ca da! Ma intereseaza foarte mult domeniul acesta de publicitate, si mai mult de cind sint in McCann.

Hobbies?

Literatura (francesa..:-) ), cultura spaniola (plec in Mexico 7 luni anul viitor in ianuarie.. tot pentru publicitate), echitatie, musica, si tot asa.

Momentan mai avem un coleg in internship, urmeaza sa-l mai intrebam si pe el cate ceva. Revenim.

Navigation